Treptele rugaciunii, vizitarea raiului din viata aceasta

http://www.logos.md/forum/showthread.php?t=1021

http://www.sfaturiortodoxe.ro/rugaciune.htm
1.rugaciunea gurii
2.rugaciunea mintii
Deci, vreau să vă spun un lucru. Când ne rugăm cu gura, ne aflăm la începutul rugăciunii. Iar, dacă eu zic o rugăciune cu gura: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul", sau "Tatăl nostru", sau "Născătoare de Dumnezeu, Fecioară...!" sau oricare şi, dacă o înţeleg şi cu mintea, ea atunci nu se mai cheamă rugăciunea gurii, ci trece în altă treaptă, şi anume la rugăciunea minţii.
3.rugaciunea inimii
Când noi zicem o rugăciune cu limba şi o înţelegem cu mintea şi o simţim cu inima, ea devine sferică, rotundă, în mişcarea sufletului nostru. Această rugăciune este mult mai desăvârşită şi se numeşte rugăciunea inimii.
4.rugăciunea de sine mişcătoare
Omul care a ajuns la rugăciunea de sine mişcătoare, oriunde ar fi, inima lui se roagă permanent. Dacă-i în avion, dacă-i în tren, dacă-i în fabrică, dacă-i la gară, dacă-i pe drum, dacă doarme, inima lui se roagă neîncetat. Această rugăciune, când ajunge să fie "de sine mişcătoare", toată viaţa omului este o rugăciune. Orice lucrează pe pământ, el tot timpul se roagă.
5.rugăciunea cea văzătoare
Ai văzut pe Sfântul Antonie cel Mare? De-acolo, din muntele lui, din Tebaida, unde era el în Egipt, se ducea cu mintea la Sfântul Amonie, alt sihastru mare. Acela ieşise din viaţă şi sufletul lui era dus de îngeri la cer. Şi el a început a se închina. Şi l-au întrebat călugării: "Părinte, de ce te închini?" Şi el a răspuns: "Fratele nostru Amonie, marele stâlp al cerului şi al pământului, se duce la cer şi m-am închinat sufletului lui".
6.Rugăciunea în extaz sau în uimire
Prin aceasta, în vremea rugăciunii, omul se răpeşte cu mintea la cer, faţa lui se face ca focul şi mâinile şi degetele lui ca făcliile de foc şi nu mai este pe pământ cu mintea, ci numai în cer.
7.Rugăciunea cea duhovnicească
Aceasta este a şaptea. Rugăciunea duhovnicească nici nu se mai cheamă rugăciune. Ea, după toţi dumnezeieştii Părinţi, se cheamă vedere duhovnicească şi Împărăţie a cerului. La fel zice şi dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul.

Deci, rugăciunea duhovnicească este mai presus de hotarele rugăciunii. Ea este o fire cu Dumnezeu. Asta este ceea ce a văzut marele Apostol Pavel: Ştiu pe un om oarecare, care acum paisprezece ani, s-a răpit până la al treilea cer şi a auzit acolo cuvinte, care nu este cu putinţă omului a le grăi. În trup sau afară din trup, nu ştiu. Dumnezeu ştie!

S-ar parea ca la a saptea treapta se poate vizita raiul din lumea aceasta.

Mai exista o carte in care e jurnalul unui rugator in rugaciunea inimii si cum a invatat el . Cartea se numeste pelrinul rus:
http://prieteniisfmunteathos.wordpress.com/2007/12/28/pelerinul-rus/

Ce a facut:
1 saptamana de 3000 de ori rugaciunea inimii
Apoi
1 saptamana 6000 de ori rugaciunea inimii
Apoi
1 saptamana 12000 de ori rugaciunea inimii

Apoi a invatat din cartea denumita FILOCALIA mestesugul

Acolo, această ordine este o ordine teologică, dar cineva care vrea să înveţe rugăciunea lăuntrică, din Filocalie, trebuie să citească în ordinea următoare:

1. Scrisoarea lui Nichifor Monahul (în două părţi);

2. Cartea Sfântului Grigorie Sinaitul, afară de unele capitole scurte;

3. Sfântul Simeon Noul Teolog, despre cele trei chipuri ale rugăciunii şi cuvântul despre^credinţă;

4. Cartea Sfinţilor Calist şi Ignatie.

La aceşti Părinţi se găsesc îndrumări şi învăţături complete despre rugăciunea lăuntrică a inimii, pe înţelesul oricui.

De voieşti poveţe şi mai lămurite, atunci caută în partea a patra, chipul rugăciunii pe scurt, scrisă de Sfântul Calist, Patriarhul Constantinopolului.”

Despre Filocalie din Pelerinul Rus:

"- Da, părintele meu. Învaţă-mă, te rog, cum s-o dobândesc! am exclamat eu cu bucurie.

- Cum se poate învăţa rugăciunea, vom citi chiar în această carte. Se numeşte Filocalia*. Ea conţine descrierea completă şi amănunţită a rugăciunii lăuntrice neîncetate, descriere făcută de douăzeci şi cinci de Sfinţi Părinţi. Este atât de înaltă şi folositoare, încât este socotită drept cel mai de seamă îndrumar în viaţa duhovnicească şi contemplativă. Precum arată cuviosul Nichifor, ea „te conduce la mântuire fără osteneală şi sudoare”."

Inceputul rugaciunii inimii

- Vezi cum ne povăţuiesc Sfinţii Părinţi? De aceea trebuie să primeşti cu încredere această poruncă, adică să rosteşti cât mai mult rugăciunea lui Iisus cu gura. Uite, îţi dau nişte metanii, cu care să faci măcar câte trei mii de rugăciuni în fiecare zi. Ori de stai în picioare, ori de şezi, ori de umbli, ori de stai culcat, spune neîncetat „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, nu tare şi fără grabă, de trei mii de ori pe zi, fără să adaugi ori să scazi de la tine. Dumnezeu îţi va ajuta ca prin aceasta să ajungi şi la lucrarea neîncetată a inimii.

Am primit cu bucurie porunca şi m-am întors în sat. Am început să împlinesc cele trei mii de rugăciuni, aşa cum mă învăţase bătrânul. Primele două zile mi-a fost greu, mai târziu însă această îndeletnicire mi-a devenit atât de uşoară şi dorită, încât apăruse un fel de nevoie să rostesc rugăciunea lui Iisus. I-am spus acest lucru bătrânului, iar el mi-a poruncit să fac câte şase mii de rugăciuni, spunându-mi:

- Fii liniştit şi sileşte-te să împlineşti numărul de rugăciuni întocmai, după poruncă. Dumnezeu te va milui.

O săptămână întreagă, în coliba mea singuratică, am rostit câte şase mii de rugăciuni în Numele lui Iisus, fără să mă îngrijesc de altceva şi fără să iau în seamă gândurile, oricât m-ar fi războit. Mă deprinsesem aşa de bine cu rugăciunea, încât, dacă o întrerupeam, simţeam că îmi lipsea ceva, parcă pierdeam ceva. Când începeam să spun rugăciunea, mi se umplea sufletul de bucurie şi deveneam mai uşor. Când mă întâlneam cu cineva, nici nu-mi venea să vorbesc; doream mereu să fiu singur, ca să pot spune rugăciunea.

Bătrânul, nevăzându-mă vreo zece zile, a venit el la mine. I-am arătat starea în care mă găseam. El, ascultându-mă, a zis:

- Iată, acum te-ai deprins cu rugăciunea. Menţine-o şi sporeşte această deprindere la douăsprezece mii pe zi, fără să pierzi timpul. Stai în singurătate, scoală-te mai devreme şi culcă-te mai târziu, iar după două săptămâni să vii la mine pentru sfat.

Am început să fac aşa cum mi-a poruncit bătrânul şi în prima zi am reuşit să termin, seara târziu, pravila mea de douăsprezece mii de rugăciuni. A doua zi am săvârşit-o uşor şi cu plăcere. La început, simţeam o oboseală, sau parcă o înţepenire a limbii şi un fel de amorţire a maxilarelor, plăcute de altfel, apoi o uşoară şi delicată durere în cerul gurii; mai târziu am simţit o slabă durere în degetul cel mare de la mâna stângă, cu care număram metaniile, şi o aprindere în toată palma, întinzându-se până la cot, ce-mi producea o foarte plăcută senzaţie. Pe deasupra, toate acestea parcă mă sileau şi mă trezeau spre o şi mai stăruitoare aplecare la rugăciune. Şi aşa, vreo cinci zile, am împlinit credincios câte douăsprezece mii de rugăciuni, căpătând, o dată cu deprinderea, o mare şi plăcută bucurie.

Odată, dis-de-dimineaţă, parcă m-a deşteptat rugăciunea. Am început să citesc rugăciunile de dimineaţă, dar limba nu le rostea uşor şi toată dorinţa mea tindea de la sine să zic rugăciunea lui Iisus. Când am început-o, câtă uşurinţă, câtă bucurie am simţit, iar limba şi gura parcă o rosteau fără să le silesc! Am petrecut ziua în bucurie, de parcă lepădasem toate celelalte, parcă nu eram pe pământ; am terminat cu uşurinţă cele douăsprezece mii de rugăciuni, seara devreme. Aş fi dorit mult să mai repet rugăciunea, însă n-am îndrăznit să fac mai mult decât cele poruncite de bătrân. În felul acesta am continuat şi în celelalte zile să chem Numele lui Iisus Hristos cu uşurinţă, simţind o dorinţă puternică spre aceasta.

Apoi m-am dus iar la bătrân ca să-i descopăr gândurile mele şi i-am povestit totul cu de-amănuntul. După ce m-a ascultat, mi-a vorbit astfel:

- Dă slavă Domnului că ţi-a dăruit dorinţa şi uşurinţa rugăciunii. Aceasta e lucrarea firească ce vine din deasa repetare şi din nevoinţă, asemenea unei maşini care, după ce-i întorci roata principală, merge multă vreme singură. Vezi cu ce puteri superioare l-a înzestrat Dumnezeu pe om chiar în natura lui simţitoare, ce simţiri pot apărea chiar şi într-un suflet păcătos, necuprins încă de Har? Şi cât este de măreţ, cât este de încântător şi desfătător când Domnul binevoieşte să-i descopere cuiva darul rugăciunii duhovniceşti şi să-i cureţe sufletul de patimi! Această stare este de nedescris şi descoperirea acestei taine a rugăciunii este o mai-înainte gustare a desfătării cereşti aici, pe pământ. De această stare se învredniceşte cel care-L caută pe Domnul în simplitatea unei inimi pline de dragoste. Acum te dezleg: săvârşeşte rugăciunea cât voieşti, cât se poate de mult, consacră rugăciunii tot timpul cât eşti treaz şi sileşte-te să chemi Numele Domnului Iisus Hristos fără să mai numeri rugăciunile, lăsându-te smerit în voia lui Dumnezeu şi aşteptând ajutorul Lui. Cred că El nu te va lăsa şi îţi va îndrepta calea.

Ca de obicei nu promite nimic ca sa nu dai voie celui rau sa te razboiasca in plus.

Daca vrei sa faci ceva fa fara lauda si promisiune ca nu stim ce va fi maine.

In intelegerea mea trecerea la o treapta superioara de rugaciune se poate face:
1.Prin rugaciune la IIsus sau Maica Domnului, vezi parintele Arsenie Boca, cu specificarea dorintei ca vrei sa ajuti lumea FARA SA PROMITI. "Vreau sa ajut" e una, "SIGUR o sa ajut" nu e bine.
2.Matei 25:31-40 Un campion la miracole era suparat, am impresia ca plangea daca zilnic nu facea ceva de acolo Matei 25:31-40. Pentru cei saraci, rugaciune pt a avea lumea mancare , apa, imbracaminte, locuinta, sanatate, mantuire, bunastare in ambele vieti si pt cei din inchisoare s-ar putea sa fie o solutie

Cine cere cadouri sa se roage sa-i fie de folos.

Bucatarul ce facea naveta in rai. El probabil ca a luat raiul prin bunatate :
http://cenaclulluminalina.ro/index.php/ortodoxie/10258-sfantul-bucatar-si-merele-din-rai
"Pentru smerenia sa si pentru dragostea pe care le manifesta in aceasta ascultare de bucatar, Dumnezeu a lucrat o minune, ingaduind ca acesta sa fie vazut in Rai de catre un alt parinte din manastire. Citim, in acest sens in Sinaxar ca, in vedenie, apropiindu-se de Eufrosin preotul, l-a intrebat: "Frate, Eufrosine, ce este aceasta? Nu cumva acesta este raiul?" Raspuns-a Eufrosin: "Asa este, parinte, raiul lui Dumnezeu este". Iarasi l-a intrebat preotul: "Dar tu cum te-ai aflat aici?" Raspunse acest bucatar, Eufrosin: "Pentru bunatatea cea mare a lui Dumnezeu sunt salasluit ca sa locuiesc aici, pentru ca locasul alesilor lui Dumnezeu este acesta". Si a zis preotul: "Nu cumva ai vreo stapanire peste frumusetile acestea?" Si a zis Eufrosin: "Pe cat pot, pe atata dau dintr-acestea pe care le vezi". Zis-a lui preotul: "Oare poti sa-mi dai mie ceva dintr-acestea?" Si i-a grait Eufrosin: "Cele ce poftesti, ia-le cu darul Dumnezeului meu". Atunci preotul a aratat cu mana spre mere si luand Eufrosin trei mere, le-a pus in basmaua preotului, zicandu-i: "Primeste cele ce ai cerut si te indulceste"."

Sa ne imaginam pentru o clipa ca Vechiul Testament ar lipsi din traditie si Biblie. Cum am mai putea raspunde la intrebarile:
Cum a aparut Creatia?
Cum a aparut omul?

Sa ne imaginam acum ca cineva ar ajunge in rai si ar intreba Adevarul adica pe IIsus despre caile mantuirii. Asta ar fi o mare realizare. Cate eforturi inutile ar fi salvate. Cate bariere n-ar fi ocolite.

Nu trebuie sa ajungi in rai sa pui intrebari,rugaciunea face asta pentru tine.

Alte intrebari:
Este posibila restaurarea Creatiei (ilor) la starea fara de pacat?
Cum?
Cate Creatii cazute sunt?

Nu cred ca a intreba e ceva rau.

Cauta si vei afla. Cere si ti se vada. Bate si ti se va deschide.

Frumoase citatele.Dar de la tine ce-i?
Care-i contributia si gandirea ta?