Stihuri pentru sufletul tău

(Popas la Mănăstire, sursa: Ieud, Mănăstirea "Trei Ierarhi", Maramureş)

Dacă pelerin prin viaţă vei ajunge într-o seară
să treci prag de mănastire către un tărâm creştin,
să-ţi aduci, străine, aminte şi de mine întâia oară
şi, la Sfânta Liturghie, să mă pomeneşti puţin.

Dacă apoi mă vei da uitării, căci mai mult eu nu merit,
Domnul sa te răsplătească pentru fapta ta deplin,
de chinul veşnic să te scape şi de iadul cel cumplit,
căci, la Sfânta Liturghie, tu m-ai pomenit puţin.

Dacă ruga ta de noapte nu mai poate să mai zboare,
fie-un înger să-i dea viaţă şi s-o sprijine de-amin
şi s-o suie la Părinte, dincolo de nori şi zare,
căci, la Sfânta Liturghie, tu m-ai pomenit puţin.

Dacă clopotul cel mare îţi vesteşte într-o noapte
să fii gata de plecare din pământul cel străin,
Domnul să te întărească pentru ţară de departe,
Căci, la Sfânta Liturghie, tu m-ai pomenit puţin.

Dacă ochiul tău de-afară se va-nchide pe vecie
şi oblonul îl vei trage către lumea de suspin,
fie-ţi trecerea uşoară, ca pe-un pod, spre veşnicie,
căci, la Sfânta Liturghie, tu m-ai pomenit puţin.

Aici pentru vizualizare în pps:
Epitaf de Gavriil Stiharul

Aici pentru vizualizare video:

Cu mii de braţe-ntinse, Dumnezeu,
te rog în fiecare zi şi noapte
şi norii îi cuprind în palme, eu,
dar cuvintele îmi sunt deşarte.

Eu fur din rugăciunea celor sfinţi
cuvinte bune şi neîntinate,
sunt pe lume atâţia oropsiţi,
mi le cer să i le dau pe toate.

Le-mpart la toţi, dar mie nu-mi ajung,
fur din codru foşnetul de frunze,
din nori de puf, fur ploile ce plâng,
le sorb cu înfometate buze.

Sunt pe lume atâţia oropsiţi,
ei totu-mi cer acuma disperaţi,
eu nu păstrez nimica de la sfinţi,
cum nici cămaşa Domnul n-a păstrat.

Eu vin azi să-Ţi fur din veşnicie -
ruga cu netrebnice cuvinte,
rătăcitor fulg de păpădie
ce vântul îl duce înainte.

( versificare pentru copii)

Tatăl nostru care eşti
şi în ceruri veşniceşti,
numele Tău sfânt fie
acum şi-n veşnicie.
Vie-mpărăţia Ta,
facă-se voinţa Ta
aşa–n cer şi pe pământ,.
precum numele Ţi-e sfânt.
Pâinea noastra spre a fi,
dă-ne-o nouă zi de zi,
de-am greşit, Tu, iartă-ne,
noi iertam pe-aproapele,
ne fereşte, Dumnezeu,
de ispite şi cel rău,
căci a Ta este puterea,
împărăţia şi vrerea,
lauda, slava, mereu,
numai Tu eşti Dumnezeu.
Amin.

(Sursa: Mănăstirea Sfinţii Ierarhi, Maramureş)




De ce eu sunt ortodox ?
Fiindcă lumea e pe dos,
se rostogoleşte
necreştineşte.

Fiindcă pe prunc îl doare
şi el e întrebare
când mama mai plânge
că nu se ajunge.

Fiindcă veacul e întors,
fiindcă este dureros
când cel drept mai moare
fără lumânare.

Fiindcă dorul mă arde
când cel bun şi drept cade
şi este boală grea
că lumea e mai rea.

Fiindcă va fi un mâine,
şi va veni un bine,
fiindcă mai e Hristos
şi un drum ortodox.

(Concert de colinde, sursa: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi a Sătmarului)

Copilule, crescut la cântece de noapte
mugind de patimi, hulă şi trufie,
în ritmuri bacante şi-n vorbe desfrânate…
Ascultă cum cânta Biserica Vie !

Cântă Biserica dis-de-dimineaţă ,
salută voios, mulţumeşte creştin…
Auzi cum urcă versul către Viaţă
şi ziua începe cu pace de-amin.

Ascultă cum cânta creştinul şi-adastă :
cânta tinereşte omul pe ogor,
legănând pruncul, tânăra nevastă
dă slavă lui Hristos pentru fecior.

Cântă Biserica în marea săptămână
prin chilii şi case curate.
Tineri şi bătrâni cântă împreună,
dau slavă lui Hristos pentru toate.

Dă slavă fecioara pentru curăţie,
dă slavă nevasta zămislitoare,
mulţumeşte mireasa pentru cununie,
mulţumeşte feciorul pentru îndreptare.

Dă slavă brutarul pentru aluatul
din care pâinea se va plămădi.
Mulţumeşte seara acasă bărbatul
pentru cina cea buna şi pentru copii.

Cântă zidarul,dând temelia
bisericii noi,cu turla-n azur.
Voinţa lui se prinde de piatră,
mortarul fluid se-ncheagă împrejur.

El cântă un cântec de dor şi de slavă,
Nervul si braţul vânjos vibrează-ncordat.
Inima, în ritmul poeziei suave,
Transformă ideea în beton armat.

Dimineaţa, în atelier,tâmplarul
cânta,punându-se inimos pe treabă.
El Domnului mulţumeşte şi harul
coboară în ale lui mâini degrabă.

Minune!S-a oprit mirat.Priveşte :
din lemnul inform ivitu-s-a perfect
un lucru util. Dulgherul slăveşte
pe Domnul Iisus, lemnar din Nazaret.

Auzi pe cizmar cum cânta-n bucurie,
lucrează cu sârg, cu suflet şi nesaţ,
mâna-i aleargă într-o simfonie,
Hristos e pe buze şi duhul e-n braţ.

Dau slavă cinstita preoţime,
pentru slujba Liturghiei sfinţite,
şi cea intru Hristos diaconime
pentru darurile bineprimite.

Auzi cum cântă Biserica Bizantină,
apostolească, vie, ocrotitoare…
Cântă poporul ei răsfăţat de lumină.
de lina lumină a Slavei biruitoare.

Copilule, crescut la cântece de noapte
mugind de patimi, hula şi trufie,
în ritmuri bacante şi vorbe desfrânate…
Ascultă cum cântă Biserica Vie!

(Cor de fete, sursa: Mitropolia Banatului,Parohia Carani, Protopopiatul Timişoara)

(Răstignirea, sursa: "Resurse ortodoxe")


Veacul disperării perfid şi mişel
renaşte dumnezei cu pântec de-oţel,
eresuri străine poleite-n cuvinte
coboară-n suflet şi-n minte.

Vopsiţi în roşu, mânjiţi pe braţe şi dinţi
pe stadioane hipişii dau concerte
în stranii ritualuri. Se numesc chiar sfinţi
cu aura lor strâmbă prelinsă peste plete.

Un bărbos guru de-apartament
şi-a convins ciracii, extaz şi încântare,
învăţând pe ei că ar fi un instrument
divin, Mesia în chip de reîncarnare.

Doamne, ispitele ne zguduie tăria,
căci veacul e-ntors spre alta menire !
E hipi-ul un sfânt? E guru Mesia?
Sunt ale lor fraze mesaj de mântuire?

Privirea mi-o întorc către Răstignit
şi sufletul o clipa se ridică.
Văd patru cuie şi un Hristos smerit,
ce patima o-ndură din dragoste de oameni.

Văd spinii Lui şi-o înviere care
va fi a noastră şi Raiul în mine creşte,
cum creşte Liturghia în Altare,
când preotul solemn împărtăşeşte.

Văd o mână mică, sfioasă şi albă,
bătând mătănii la icoana poleită
a Sfintei Fecioare. O rugăciune caldă
se murmură cuvioasă şi smerită.

Mai cred copiii Tăi în Altare şi minuni,
în Maica Sfântă şi Pruncu-i de la sân,
în holdele sfinţite, în datini şi-n goruni,
în naşterea Ta, Doamne, din staulul cu fân?

(Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - „Pantanassa - Vindecătoarea de cancer“, sursa: Sfânta Mănăstire "Dervent")


Nebănuite stihuri, colindă,
îţi vin acum în casă cu blagoslovire…
Deschide, deschide uşa frate creştine,
priveşte cum ard în flăcări de iubire.

Din scriptura preadulce, silabele calde
în rime coboară, tremură şi sună
când cerul îşi scutură petalele albe
şi ninge prin ţară cu raze de lună.

Când Îngeri păşesc pe căi neumblate
şi heruvimii tămâiază înalt,
când harul sfânt tremură şi arde
şi-n stihuri pogoară mireasma de nard.

Versul cel dulce duios cântă şi-alină,
din ochii Presfintei o lacrimă cade,
mâna smerită la icoane se-nchină,
pe nori albi de stele Părintele şade.

Priveşte cum ard şi pornesc spre tine
nebănuite stihuri de iubire…
Deschide, deschide uşa creştine,
bate în suflet cuvânt de Psaltire.

Poarta Raiului, sursa: Dragomireşti - mănăstirea "Sfântul Ilie", Maramureş

Motto:
" Sus, la Poarta Raiului,
Poarta Raiului,
Paşte turma Tatălui,
turma Tatălui..."
Colind românesc

Poate că am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini, pe îngerii ce cad,
străine locuri, chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă
loc de verdeaţă, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,
eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,
cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,
cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni în moarte aţipind.

Eu sunt din ţara fără de hotare,
fără oprelişti către infinit,
sunt pravoslavnic, căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,
cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

Poate am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.

>

Motto :
- Implantat-au chip-uri pretutindeni ?
- Implantat-au.

Spaţiul rimat l-au îngrădit cu sârme,
au pus curent electric între versuri -
cuvintele n-au drept să se cunune,
ci triste se unesc în înţelsuri.

Doar orele mai stau la sfat solemn,
când candela-n altar lumina-şi poartă,
doar tu, transfigurată în poem,
deschizi o lume ca pe-o nouă poartă.

Un paznic ne opreşte şi ne cere
linia din palma vieţii scrisă,
tu îi plăteşti cu nopţi de priveghere
şi trecem pe sub sârma nepermisă.

Era o noapte sfântă de colinde,
zăpada se cernea în fulgi pereche,
de mână ne ţineam printre cuvinte,
noi, miri primiţi de datina stăveche.

De veghe sunt la ceasul nopţii care
şi candela lumina ei şi-o-nalţă,
când stelele s-abat de pe cărare,
bătând în geam lumina lor de gheaţă.


Atunci s-aude îngerul cum vine -
polen i-i raza şi totul e fecund,
pleoapa – petala ochilor – devine,
o zbatere, ea rodul presimţind.


O lacrimă se naşte la soroc
într-o noapte rece, hibernală,
când într-o sobă pâlpâia un foc
şi-ascultam colindele de-afară.