Sfânta Zlata,o sfânta româncă

"Am întâlnit în bisericile sud-dunărene – mai ales în Bulgaria şi Macedonia – icoana unei sfinte care este foarte puţin cunoscută la noi. Poate chiar deloc. Sfânta s-ar bucura cu siguranţă de comuniunea cu poporul nostru drept credincios.
Alături de sfântul Ioan de Rila şi sfânta Parascheva – sfânta Zlata (Hrisa în greceşte) este la mare evlavie printre credincioşii ortodocşi din Balcani. Acatistul închinat ei, în limba slavonă, se aude cântat adesea în multe biserici. Aceasta a fost de neam megleno-român. Meglenia se afla în timpul pătimirii sale sub jurisdicţie bisericească bulgărească – de aici evlavia poporului bulgar pentru această sfântă, considerată bulgăroaică. Megleno-românii o socotesc ca pe una de a lor. La fel şi macedonenii. Locul de naştere al sfintei Zlata a fost satul Slatina. În sinaxarul sfântului Nicodim Aghioritul ca şi în calendarele slave, sfânta Zlata apare cu numele de Hrisa(Zlata) din Meglenia. A trăit la sfârşitul veacului al 18-lea. Tânără fecioară, de o frumuseţe nemaivăzută, plină de virtuţi creştineşti, născută însă într-o familie foarte săracă, ori sărăcită, ca multe alte familii, de greaua asuprire turcească. Mai avea încă 3 surori (după alte surse erau 8 fete la părinţi). Sfântul Nicodim Aghioritul consemnează că sfânta Zlata a avut ca duhovnic un părinte atonit, de la mănăstirea Stavronikita, pe nume Timotei. Era chiar egumenul mănăstirii. Poate că şi părintele era vlah. Răpită de un turc, cucerit de frumuseţea înţeleptei fecioare, acesta se poartă cinstit cu ea însă caută, mai întâi blând iar apoi din ce în ce mai crud, să o convertească la islamism pentru a o lua de soţie. Zlata refuză. Mai multe femei musulmane încearcă să o convingă să se lepede de Hristos. Părinţii Zlatei sunt ameninţaţi cu bătaia şi chiar cu moartea. Aceştia vin să o roage ca măcar pentru moment să se lepede de Hristos. Grea ispită, întâmpinată chiar din partea celor dragi. Zlata le răspunde tuturor: “Doar pe Hristos îl socotesc de Mire şi numai Lui mă închin! Nu mă voi lepăda de El niciodată, chiar de mă veţi supune la chinuri şi voi fi tăiată în bucăţi”. A avut de pătimit 3 luni. Furia musulmanilor întrece orice imaginaţie. Fecioarei i-au fost smulse fâşii de piele, apoi a fost arsă peste răni cu fierul încins. Este bătută şi schingiuită în fel şi chip. Rezistă la tot acest calvar. Trimite vorbă duhovnicului său, printr-o cunoştinţă, ca să-şi înmulţească rugăciunea pentru ea căci este gata de martiriu. Acesta vine tocmai de la Stavronikita, pe ascuns, în ţinutul meglenit, încercând să cerceteze pe ucenică şi să o întărească în credinţă. Neclintită în hotărârea sa, Zlata este legată, precum un miel la tăiere, cu o frânghie, de un cârlig înalt. Se taie din trupul său bucăţi de carne, încetul cu încetul, până când îşi dă duhul său cel fecioresc în mâinile lui Hristos. Pătimirea Zlatei a fost pe data de 13 octombrie 1795. În icoană apare asemenea sfintei Filofteia: port simplu, maramă pe cap, zveltă şi demnă, arzând de dragoste pentru Hristos – Mirele său Ceresc, Mântuitorul lumii. Martirii erau atunci la vremea secerişului, printre aromâni mai ales. Erau martirizaţi mulţi creştini, uneori sate întregi şi chiar cetăţile cele mai de seamă aromâneşti trecuseră prin focul muceniciei. Puterea turcească râvnea nu numai la bogăţiile aromânilor ci şi la sufletele lor. La data martiriului sfintei Zlata trecuseră doar 7 ani de la risipirea marii cetăţi Moscopole (Voscopole), faima vlahilor sud-dunăreni."
Gheorghiţă Ciocioi
sursa
http://proortodoxia.wordpress.com/

Minunat este Domnul intru Sfintii Lui! Slava lui Dumnezeu cel Drept si Bun!

AMIN!