Cel dintâi alfabet

Moise urca hotărât pe coasta abrupta a muntelui al cărui pisc mângâia cerul. Trupul îi era slăbit din pricina ostenelii de care avusese pe deplin parte încă din prima zi de când ieşise din Egipt, în acea noapte când i se poruncise ca fiecare iudeu să sacrifice câte un miel şi să însemne cu sângele lui uşorii caselor, pentru a fi feriţi de groaznica urgie care va urma. Trupul îi era slăbit aşadar, dar duhul îi era plin de râvnă. Îşi sprijinea trupul bătrân pe toiagul pe care Dumnezeu îl prefăcuse odată într-un şarpe înfricoşător. Cât de speriat fusese atunci! “Nu te teme – răsuna vocea de tunet a lui Dumnezeu – apucă-l de coadă “. Şi Moise făcu aşa cum i se ceruse. Cum îl prinse de coadă, şarpele înlemni. Era iarăşi toiagul de mai înainte. Dar acum îi era de mare folos. Ajutându-se cu el, urcă, urcă necontenit. Urcă hotărât fără să ia seama la colţurile de stâncă asemănătoare dinţilor de crocodil care îi muşcau gleznea. Nimic nu-l poate opri. Şi dacă Dumnezeu i-ar cere să urce până la stele, ar face-o fără să se îndoiască o clipă că nu ar reuşi… Iată-l ajuns în vârful muntelui, când aceeaşi voce ca de tunet ieşită din Adevăr îi porunci:
- Fiul omului, scrie acestea…
- Cum să scriu, Doamne, cuvintele Tale atât de sfinte, căci semnele noastre pe care le-am deprins din copilărie de la scribii Egiptului îi înfăţişează pe idolii cei urâţi şi neputincioşi? Cum să scriu cu strâmbele ideograme ale lui Thot, idolul cu cap de Ibis, scribul zeilor, despre care preoţii ne-au spus că i-ar fi învăţat pe oameni să scrie?
- Te voi învăţa acum o scriere nouă [1].
Şi Dumnezeu l-a învăţat pe Moise alte scriere, o scriere nebănuită şi minunată. Iat-o:
א (Aleph), ב (Beth), ג (Gimel),ד (Daleth), ה (Hey), ו (Waw), ז (Zayin), ח (Heth), ט (Teth), י (Yod), כ כּ(Kaph, ל (Lamed), מם (Mem), נ (Nun), ס (Samek), ע (Ayin), פּ (Pey), צ (Tsade), ק (Koph), ר (Resh), שׂ (Sin), תּ (Taw). În total 22 de caractere. Număr nu lipsit de o semnificaţie adâcă, de vreme ce Sfântul Atanasie, în a 39 epistola pascală, împarte cărţile Vechilui Testament în două categorii: canonice, 22 după literele alfabetului ebraic, dar în realitate 29, şi anaghioskomena, adică folositoare şi bune de citit, în număr de 10 [2].
Nu sunt chiar semnele pe care le-a scrijelit Moise pe tablele de piatră, căci alfabetul paleoebraic nu se mai foloseşte astăzi, dar semnele de aici sunt foarte asemănătoare.
Denumirea primei litere este “aleph”. Aceasta înseamnă “vită” fiindcă reprezinta un cap de vita stilizat (א). În alfabetul grecesc devine “alpha” (Αα). Vedem aşadar că grecii au preluat atât ordinea, cât şi denumirea. În alfabetul latin a devenit pur şi simplu “A a”. Dacă-l re-răsturnăm, deci îi conferim poziţia lui de origine, recunoaştem uşor capul de vită cu cele două coarne. “Beth” înseamnă “casă”, căci este stilizarea unei case. Se referea şi la semnificaţia de familie, de pildă, familia lui Avraam. În alfabetul grecesc devine “beta” (Β β) şi “B b” în cel latin. “Ghimel” înseamna “cămilă”. Se referea poate la cămilele cu care a fost adusă Rebeca din Mezopotamia de către Eliazar. În alfabetul grecesc devine “Gamma” (Γ γ). În cel latin, întors lateral, a devenit “Cama” şi apoi “C c”. “Delet” înseamnă “uşă” şi “peşte”. Sugerează un cap de peşte de formă triunghiulară. Păstrându-şi forma triunghiulară, în alfabetul grecesc a devenit “Delta” (Δ δ), În cel latin, devine “D d”, pierzând aşadar caracterul original. “Hey” sau “He” înseamnă “sanctuar”. Devine “Epsilon” (Ε ε) in alfabetul grecesc şi “E e” in cel latin. “Waw” inseamna “cui”. Devine “Phi” (Φ φ) in alfabetul grecesc, dar este mutat la sfrâşitul acestuia, în timp ce în alfabetul latin îşi recapătă locul. “Zayin” inseamnă “armă”. Devine “Dzeta” (Ζ ζ)în alfabetul grecesc şi “Z z” în cel latin. “Heth” devine “Eta” (Η η) în alfabetul grecesc şi, fuzionând cu “Epsilon”, “E e” in cel latin. “Teth” înseamnă “coş”. În alfabetul grecesc devine “Theta” (Θ θ), iar în cel latin “T t”. Sunetul “th” (pronunţat cu limba între dinţi) îl regăsim în câteva limbi moderne, precum limba neogrecă, spaniolă, englezâ. În limba româna a devenit “te”. “Iod” înseamnă “mână”, căci litera sugerează conturul unei mâini. În alfabetul grecesc este denumit “Iota” (Ι ι). În alfabetul latin devine “I i”. “Kaf” înseamnă “cană” şi sugerează conturul unei căni. În alfabetul grecesc devine “Kappa” (Κ κ). În alfabetul latin se transforma în “K k”, deoarece exista deja un C, provenit de la “Cama”. “Lemet” sau “Lamedh” are mai multe semnificaţii: “a învăţa”, “văl aruncat peste cap” etc. Este vorba probabil de vălul purtat de Sarra, soţia lui Avraam, sau poate de vălul ce-l purta Moise, învăţătorul Legii, pentru că faţa lui strălucea insuportabil pentru cei din jur. În alfabetul grecesc devine “Lambda” (Λ λ) şi “L l” în cel latin. “Chet” înseamnă “spaimă” şi este un desen care sugerează un om care fuge. Probabil pe Cain, care fuge de la faţa lui Dumnezeu, pentru ca oamenii să nu uite că cel ce varsă sânge va fi fugar toata viaţa. “Mem” înseamnă “apă”. În alfabetul grecesc devine “Miu” (Μ μ) si “M m” în cel latin . “Nun” înseamnă “peşte”. Devine “Niu” (Ν ν) în alfabetuil grecesc şi “N n” în cel latin. Este sugerat prin conturul unui râu, probabil Nilul. “Samekh” înseamnă “proptea”. În alfabetul grecesc devine “Xi” (Ξ ξ}. “Ayin” înseamna “ochi”. Devine “Omicron” în alfabetul grecesc şi “O o” în cel latin. “Peh” sau “Pey” sau “Pe” înseamnă “gură”. Devine “Pi” (Π π) în alfabetul grecesc şi “P, p” în cel latin. “Tsade” sau “Sadhe” înseamnă pas. “Koph” sau “Kuf” sau “Qoph” înseamnă “măsură”. Nu există în alfabetul grecesc. Vine probabil de la tranzacţia lui Avraam, care cumpără ţarina Macpela de la Efron [3]. În cel latin urmează după litera P. “Roş” sau “Resh” înseamnă “cap”. În alfabetul grecesc devine “Ro” (Ρ ρ) şi “R r” în cel latin. “Sin” înseamnă “vârf”. În alfabetul grecesc devine “Sigma” (Σ σ ς) şi “S, s” în cel latin. “Tav” sau “Taw” înseamnă “semn de sfârşit”. Devine “Tau” (Τ τ)în alfabetul grecesc şi “T, t” în cel latin.
Acum, Moise [4] era mulţumit, căci dusese la bun sfârşit şi această grea misiune. Cobora panta abrupta a muntelui. Purta pe braţe două table de piatră pe care erau scrijelite cele 10 porunci dumnezeieşti. Purta pe braţe Tablele Legii şi prima scriere alfabetică din lume.
___________________________________
1. Primii care au arătat că Moise a fost cel care a inventat scierea alfabetică au fost învăţaţii antici elenistici Eupolemus şi Artabanus. Se crede că Eupolemus ar fi fost una şi aceeaşi persoană cu ambasadorul lui Iuda Macabeul la Roma, despre care se vorbeşte în Biblie, la I Macabei, 8.17, şi II Macabei, 4,11. În lucrarea apologetică “Praeparatio Evangélica”, scrisă de istoricul creştin Eusebiu de Cezareea, acesta inserează câteva fragmente apârţinând lui Eupolemus, din care rezultă ca Moise ar fi inventat alfabetul, ce a fost preluat ulterior de fenicieni şi apoi de greci. Descoperirile arheologice din epoca moderna confirmă afirmaţiile celor doi.
2. Conform lui Martin Luther, bibliile protestante şi neoprotestante nu trebuie să conţină decât cărţile protocanonice. V. şi Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă A-Z, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti – 1981
3. “Atunci, ascultând pe Efron, Avraam a cântărit lui Efron atâta argint, cât a spus el în auzul fiilor lui Het: patru sute sicli de argint, după preţul negustoresc” ( Facerea, 23, 16).
4. Moise (Mosis) este un nume egiptean. A fost stabilit prin comparaţie cu numele unor faraoni: Ahmosis, Tuthmosis etc. V. Ovidiu Drimba, “Istoria culturii şi civilizaţiei”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti – 1990;