Trei cuvinte adevărate despre vorbe false

Demitizând viitorul

Demitizarea 1. Aşa-zisele profeţii care supraevaluează Bucureştiul [1] sunt omeneşti, nu dumnezeieşti
Capitala actuală a României nu are legitimitate divină şi laică, căci a fost împusă politic după anul 1538 de Înalta Poartă pentru că era mai uşor de controlat. Spre deosebire de Târgovişte, relieful nu o protejează suficient de bine şi astfel poate fi mai vulnerabilă în cazul unui atac militar. După strămutarea definitivă a scaunului domnesc, care a avut loc în anul 1698, Târgovişte devine un simplu târg de provincie. În secolele ce vor urma, Bucureştiul va cunoaşte o dezvoltare rapidă şi va ajunge o metropolă cosmopolită, cu un puternic iz fanariot. Capitala de suflet a tuturor românilor este Alba Iulia, iar ignorarea ei în aşa-zisele profeţii confirmă caracterul omenesc al acestora. Aşa cum s-a înţeles că ziua naţională a României trebuie sărbătorită pe 1 decembrie, se va înţelege, mai devreme sau mai târziu, că şi capitala trebuie mutată la Alba Iulia. De altfel, în multe state moderne, capitala ţării nu este neapărat oraşul cel mai mare, ci cel care are legitimitate istorică.
Demitizarea 2. Aşa-zisele profeţii rupte de contextul geopolitic al sud-estului Europei, văzut ca o unitate spirituală, sunt omeneşti. Ţarile balcanice sunt şi trebuie să fie considerate mădulare a unui singur trup, care este Ortodoxia. România este solidară cu ele, făcând parte din marea familie a ţărilor balcanice ortodoxe. Istoria a confirmat un destin comun, adeseori tragic al acestora. Bunăoară, “Grădina Maicii Domnului” nu este numai România [2], ci toate ţările din Balcani, mai puţin Muntele Athos căruia i se va retrage aceasta calitate pentru a se căi şi a se smeri [3]. Moneda naţională a României şi Bulgariei este “leul” (bg, “leva” = leu). În Sfintele Scripturi, leul din tribul Iuda este Iisus Hristos, aşa cum limpede se vede din Apocalipsa 5.5: “Iată, Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, El a biruit [...]” .Teritoriul sud-estului Europei a stat secole de-a rândul sub autoritatea politică şi spirituală a Imperiului Romanilor (Imperiul Roman de Răsărit), imperiu care a căzut în anul 1453. Chiar dacă ţările române nu au făcut parte din Imperiul Bizantin, încreştinarea românilor a fost făcută de către misionarii bizantini, deşi unii susţin că misionarii latini trimişi de Roma au fost cei care au predicat prima dată Evanghelia pe aceste plaiuri [4]. Profeţiile despre România, precum şi despre alte ţări creştin-ortodoxe, trebuie corelate cu profeţiile legate de aceasta capitală a tuturor ortodocşilor, respectiv corelate cu profeţiile privind viitorul ei. Chiar Sfântul Apostol Pavel se referă la rolul crucial al elinilor, atunci când scrie: “Căci nu mă ruşinez de Evanghelia lui Hristos, pentru că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede, iudeului întâi, şi elinului” [5]. Aşa-zisele profeţii care-i conferă privilegii fantastice României sunt, evident, fanteziste, poate demonice.
Demitizarea 3. Aşa-zisele profeţii care vorbesc despre venirea în România a unui aşa-zis Mesia care este văzut ca reîntruparea lui Iisus Hristos Însuşi sunt fanteziste, de-a dreptul diabolice, de vreme nu poate să mai existe încă o întrupare a Mântuitorului. Va veni, desigur, un om carismatic, care va beneficia de legitimitatea bazileilor şi va aduce prosperitate în întreg spaţiul ortodox balcanic, dar nu se i cunoaşte încă originea.
______________________________________
1. Vezi aşa-zisele profeţii făcute (sau, cel mai probabil, atribuite) lui Sundar Singh (1889-1929), cu ocazia vizitei (neconfirmate de unii) în anul 1922 în România: “Bucureştiul se va transforma într-un centru esenţial al acestui foc (apocaliptic). Această capitală a polului spiritual al planetei va fi aproape în întregime reconstruită, rămânând în cele din urmă o aranjare de construcţii, în formă inelară, având 7 km în diametru şi va fi considerat de toate popoarele drept un veritabil “NOU IERUSALIM” pământesc [...] În viitor, puterea papală va dispare treptat şi va lua naştere o nouă conducere sinodală a cărei reşedinţă va fi întâi la Roma, provizoriu, şi apoi la Bucureşti în Noul Ierusalim, pentru totdeauna [...] În marele oraş sfânt Bucureşti, simbolic numit “Noul Ierusalim”, care într-o oarecare măsură va fi opera aproape a întregului neam omenesc, dar conceput după un plan inspirat de puterea Dumnezeiască, se va construi cel mai monumental lăcaş spiritual de comuniune cu Dumnezeirea, denumit centrul divin suprem, ce va avea reprezentanţi foarte evoluaţi spiritual din toate neamurile, aceştia formând Fraternitatea Veghetorilor Iluminaţi, care se vor alege dintre cei înţelepţi. Şi va fi compus (Centrul Divin Suprem) din 101 centre mai mici, armonios orânduite, în care se vor afla reprezentaţi de frunte, deosebit de evoluaţi, şi care vor transmite atât practic cât şi teoretic[...] Aşa-zisele profeţii (citeşte elucubraţii) a unor astfel de “clarvăzatori” sunt de-a dreptul fanteziste, dacă nu diavoleşti.
2. Se pare că şi papa Ioan-Paul al II-lea (1920-2005) ar fi făcut o astfel de afirmaţie.
3. Vezi Sfântul Nil Athonitul (1612-1692) : “Se va lăsa din mainile ei, nu din pricina slăbiciunilor ei, nici din puterea neamurilor, ci numai pentru păcatele celor ce locuiesc într-însul”.
4. Printre acestia se numara si Alexandru Dimitrie Xenopol (1847 – 1920) : “Forma bulgară a creştinismului s-a substituit în chip violent celei vechi romane. Înrâurirea Bisericii bulgăreşti asupra minţii şi dezvoltării poporului român, care ţinu aproape opt veacuri, fu din cele mai dăunătoare. Devenind în mod fatal şi limba statului, aproape singura scrisă şi citită, limba bulgară împiedică cultivarea graiului naţional pentru acest răstimp atât de îndelungat.
Limba slavă şi formele culturale legate de ea apăsau ca un munte asupra minţii poporului român. Străină de mintea şi cugetarea lui, ea împiedică dezvoltarea şi această înăbuşire a gândirii româneşti ţinu timpul uriaş de aproape opt veacuri (900-1650) în care răstimp toate ideile mai înalte fiind rostite într-o limbă învăţată şi nu în aceea firească, gândirea rămase pironită pe loc într-un cerc strâmt şi îngust fără a putea rodi din ea o propăşire intelectuală. Gândirea latină a poporului român nu se putea dezvolta decât la atingerea cu o civilizaţie latină la nici un popor din Europa nu a fost mersul ideilor atât de împiedicat ca la cel al românilor. Poporul român moştenise de la romani, elementul de căpetenie din care se zămislise limba sa neolatină şi religia creştină. Introducerea limbii slavone în Biserica şi Statul român, împiedică pentru secoli îndelungaţi reînnoirea firului cultural, rupt prin violenţa năvălirii”.
5. Rom. 1, 16.