Doriti să reactionati la acest mesaj? Creati un cont în câteva clickuri sau conectati-vă pentru a continua.
Pentru vizualizarea in conditii optime a forumului ortodox, proOrtodoxia, va recomandam Google Chrome care poate fi descarcat de aici.
Ultimele subiecte
» Pelerinaje la Sfantul Munte Athos
Trei cuvinte adevărate despre vorbe false EmptySam Aug 08, 2015 11:05 am Scris de daseky30

» Clasificarea religiilor
Trei cuvinte adevărate despre vorbe false EmptyDum Apr 05, 2015 7:32 pm Scris de clairvaux

» Intrebare pentru cei din linia intai
Trei cuvinte adevărate despre vorbe false EmptyDum Apr 05, 2015 7:28 pm Scris de clairvaux

»  Treptele rugaciunii, vizitarea raiului din viata aceasta
Trei cuvinte adevărate despre vorbe false EmptyDum Apr 05, 2015 7:21 pm Scris de clairvaux

» De ce nu ne putem ruga împreuna cu catolicii
Trei cuvinte adevărate despre vorbe false EmptyDum Apr 05, 2015 6:45 pm Scris de clairvaux

» ECUMENISMUL:origini, esenta, deziderate
Trei cuvinte adevărate despre vorbe false EmptyDum Apr 05, 2015 6:40 pm Scris de clairvaux

» În Duminica Ortodoxiei s-a lansat un nou site
Trei cuvinte adevărate despre vorbe false EmptyMar Mar 03, 2015 9:34 am Scris de Crez

» Icoane Ortodoxe
Trei cuvinte adevărate despre vorbe false EmptyMier Mai 14, 2014 3:41 pm Scris de Mihai Gabriel

» Magazin online Handmade TRADITII
Trei cuvinte adevărate despre vorbe false EmptyMier Mai 14, 2014 3:39 pm Scris de Mihai Gabriel

Calendar Crestin-Ortodox
Căutare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Flux RSS


Yahoo! 
MSN 
AOL 


Statistici
Avem 210 membri înregistrati
Cel mai nou utilizator înregistrat este: Peter peter

Membrii nostri au postat un numar de 634 mesaje în 360 subiecte

Trei cuvinte adevărate despre vorbe false

In jos

Trei cuvinte adevărate despre vorbe false Empty Trei cuvinte adevărate despre vorbe false

Mesaj Scris de G.S. Vin Mar 04, 2011 9:57 pm

Demitizând viitorul

Demitizarea 1. Așa-zisele profeții care supraevaluează Bucureștiul [1] sunt omenești, nu dumnezeiești
Capitala actuală a României nu are legitimitate divină și laică, căci a fost împusă politic după anul 1538 de Înalta Poartă pentru că era mai ușor de controlat. Spre deosebire de Târgoviște, relieful nu o protejează suficient de bine și astfel poate fi mai vulnerabilă în cazul unui atac militar. După strămutarea definitivă a scaunului domnesc, care a avut loc în anul 1698, Târgoviște devine un simplu târg de provincie. În secolele ce vor urma, Bucureștiul va cunoaște o dezvoltare rapidă și va ajunge o metropolă cosmopolită, cu un puternic iz fanariot. Capitala de suflet a tuturor românilor este Alba Iulia, iar ignorarea ei în așa-zisele profeții confirmă caracterul omenesc al acestora. Așa cum s-a înțeles că ziua națională a României trebuie sărbătorită pe 1 decembrie, se va înțelege, mai devreme sau mai târziu, că și capitala trebuie mutată la Alba Iulia. De altfel, în multe state moderne, capitala țării nu este neapărat orașul cel mai mare, ci cel care are legitimitate istorică.
Demitizarea 2. Așa-zisele profeții rupte de contextul geopolitic al sud-estului Europei, văzut ca o unitate spirituală, sunt omenești. Țarile balcanice sunt și trebuie să fie considerate mădulare a unui singur trup, care este Ortodoxia. România este solidară cu ele, făcând parte din marea familie a țărilor balcanice ortodoxe. Istoria a confirmat un destin comun, adeseori tragic al acestora. Bunăoară, “Grădina Maicii Domnului” nu este numai România [2], ci toate țările din Balcani, mai puțin Muntele Athos căruia i se va retrage aceasta calitate pentru a se căi și a se smeri [3]. Moneda națională a României și Bulgariei este “leul” (bg, “leva” = leu). În Sfintele Scripturi, leul din tribul Iuda este Iisus Hristos, așa cum limpede se vede din Apocalipsa 5.5: “Iată, Leul din seminția lui Iuda, rădăcina lui David, El a biruit [...]” .Teritoriul sud-estului Europei a stat secole de-a rândul sub autoritatea politică și spirituală a Imperiului Romanilor (Imperiul Roman de Răsărit), imperiu care a căzut în anul 1453. Chiar dacă țările române nu au făcut parte din Imperiul Bizantin, încreștinarea românilor a fost făcută de către misionarii bizantini, deși unii susțin că misionarii latini trimiși de Roma au fost cei care au predicat prima dată Evanghelia pe aceste plaiuri [4]. Profețiile despre România, precum și despre alte țări creștin-ortodoxe, trebuie corelate cu profețiile legate de aceasta capitală a tuturor ortodocșilor, respectiv corelate cu profețiile privind viitorul ei. Chiar Sfântul Apostol Pavel se referă la rolul crucial al elinilor, atunci când scrie: “Căci nu mă rușinez de Evanghelia lui Hristos, pentru că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede, iudeului întâi, și elinului” [5]. Așa-zisele profeții care-i conferă privilegii fantastice României sunt, evident, fanteziste, poate demonice.
Demitizarea 3. Așa-zisele profeții care vorbesc despre venirea în România a unui așa-zis Mesia care este văzut ca reîntruparea lui Iisus Hristos Însuși sunt fanteziste, de-a dreptul diabolice, de vreme nu poate să mai existe încă o întrupare a Mântuitorului. Va veni, desigur, un om carismatic, care va beneficia de legitimitatea bazileilor și va aduce prosperitate în întreg spațiul ortodox balcanic, dar nu se i cunoaște încă originea.
______________________________________
1. Vezi așa-zisele profeții făcute (sau, cel mai probabil, atribuite) lui Sundar Singh (1889-1929), cu ocazia vizitei (neconfirmate de unii) în anul 1922 în România: “Bucureștiul se va transforma într-un centru esențial al acestui foc (apocaliptic). Această capitală a polului spiritual al planetei va fi aproape în întregime reconstruită, rămânând în cele din urmă o aranjare de construcții, în formă inelară, având 7 km în diametru și va fi considerat de toate popoarele drept un veritabil “NOU IERUSALIM” pământesc [...] În viitor, puterea papală va dispare treptat și va lua naștere o nouă conducere sinodală a cărei reședință va fi întâi la Roma, provizoriu, și apoi la București în Noul Ierusalim, pentru totdeauna [...] În marele oraș sfânt București, simbolic numit “Noul Ierusalim”, care într-o oarecare măsură va fi opera aproape a întregului neam omenesc, dar conceput după un plan inspirat de puterea Dumnezeiască, se va construi cel mai monumental lăcaș spiritual de comuniune cu Dumnezeirea, denumit centrul divin suprem, ce va avea reprezentanți foarte evoluați spiritual din toate neamurile, aceștia formând Fraternitatea Veghetorilor Iluminați, care se vor alege dintre cei înțelepți. Și va fi compus (Centrul Divin Suprem) din 101 centre mai mici, armonios orânduite, în care se vor afla reprezentați de frunte, deosebit de evoluați, și care vor transmite atât practic cât și teoretic[...] Așa-zisele profeții (citește elucubrații) a unor astfel de “clarvăzatori” sunt de-a dreptul fanteziste, dacă nu diavolești.
2. Se pare că și papa Ioan-Paul al II-lea (1920-2005) ar fi făcut o astfel de afirmație.
3. Vezi Sfântul Nil Athonitul (1612-1692) : “Se va lăsa din mainile ei, nu din pricina slăbiciunilor ei, nici din puterea neamurilor, ci numai pentru păcatele celor ce locuiesc într-însul”.
4. Printre acestia se numara si Alexandru Dimitrie Xenopol (1847 – 1920) : “Forma bulgară a creștinismului s-a substituit în chip violent celei vechi romane. Înrâurirea Bisericii bulgărești asupra minții și dezvoltării poporului român, care ținu aproape opt veacuri, fu din cele mai dăunătoare. Devenind în mod fatal și limba statului, aproape singura scrisă și citită, limba bulgară împiedică cultivarea graiului național pentru acest răstimp atât de îndelungat.
Limba slavă și formele culturale legate de ea apăsau ca un munte asupra minții poporului român. Străină de mintea și cugetarea lui, ea împiedică dezvoltarea și această înăbușire a gândirii românești ținu timpul uriaș de aproape opt veacuri (900-1650) în care răstimp toate ideile mai înalte fiind rostite într-o limbă învățată și nu în aceea firească, gândirea rămase pironită pe loc într-un cerc strâmt și îngust fără a putea rodi din ea o propășire intelectuală. Gândirea latină a poporului român nu se putea dezvolta decât la atingerea cu o civilizație latină la nici un popor din Europa nu a fost mersul ideilor atât de împiedicat ca la cel al românilor. Poporul român moștenise de la romani, elementul de căpetenie din care se zămislise limba sa neolatină și religia creștină. Introducerea limbii slavone în Biserica și Statul român, împiedică pentru secoli îndelungați reînnoirea firului cultural, rupt prin violența năvălirii”.
5. Rom. 1, 16.
G.S.
G.S.
intermediar I
intermediar I

masculin Numarul mesajelor : 66
Data de inscriere : 20/04/2009

http://gavriilstiharul1.wordpress.com/

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum