Criza Bisericii Catolice

de Mihai Urzica

Prin poticniri provenite din afară şi dinăuntru, Biserica Catolică străbate astăzi cea mai sumbră perioadă din istoria sa. Această criză, care s-a tot accentuat din deceniile trecute, este determinată acum de tendinţe moderniste şi de insubordonarea unei însemnate părţi a clerului, de apatia religioasă a multor credincioşi ai săi, de practici religioase dubioase, însuşite în unele cazuri de autorităţile eclesiastice, de manifestări şi compromisuri ale unor ierarhi fală de Masonerie şi de iudaism, ca şi de alte acţiuni condamnabile.

În anii din urmă mii de preoţi au părăsit clerul catolic pentru a se căsători, iar alţii refuză să mai asculte de autoritatea ierarhică9. Cu deosebire în ţările nordice, un număr din ce în ce mai mare de slujitori ai altarului se agită în favoarea reformei care le-ar permite, în acelaşi timp, să rămână în cler ca preoţi deservenţi şi să se căsătorească, ceea cecontravine principiului de a nu se administra taina cununiei după hirotonia preoţilor. Pe de altă parte, din lipsa de vocaţie a credincioşilor pentru consacrarea lor în clerul de mir şi din ordinele monahale, s-a ajuns la o situaţie alarmantă în majoritatea ţărilor catolice din Occident. Din cauza necredinţei şi a indiferentismului religios care s-au abătut peste lumea occidentală, Biserica catolică recurge la tot felul de iniţiative şi acţiuni rău inspirate care, în loc să combată fără cruţare răul care o macină, o povârnesc tot mai mult pe panta compromisurilor.

S-a recurs astfel la introducerea muzicii de jazz în unele biserici din Olanda şi din America Latină, pentru a atrage lumea. De asemenea, după modelul cinematografelor americane în aer liber, drive-in-movies, pentru automobiliştii care vor să vizioneze filme fără să-şi părăsească volanul şi canapeaua confortabilă, s-a iniţiat în Buffalo, în suburbia oraşului New York, ţinerea unor liturghii drive-in. O fotografie din revista National Catholic Reporter, din septembrie 1969, prezintă o asemenea imagine. Pe o estradă, apare, dintr-un grup de turisme, un fel de baracă purtând inscripţia: Altar exterior al Parohiei Sfântului Leon. Liturghie duminicală. Îndărătul unei vitrine care protejează o încăpere transportabilă, un preot în odăjdii slujeşte sfânta liturghie, care se amplifică prin megafoane. Potrivit relatării din revista catolică menţionată, participanţii la aceste liturghii de consumaţie stau relaxaţi în interiorul turismelor, iar când preotul exclamă Go in peace! (Mergeţi în pace!), ei întorc cheile în contact şi pacea este salvată în huruitul tuturor motoarelor!

Pe aceeaşi linie înnoitoare de atitudini eclesiastice, cardinalul Suenens, primatul Belgiei, a declarat, într-un interviu la Ottawa, că admiterea femeilor în clerul catolic - idee
care se vântură în multe cercuri şi care s-a admis de o parte a Bisericii anglicane - ar trebui să facă obiectul unui studiu serios10.

Vaticanul a dezlegat lumea credincioşilor de ţinerea posturilor de peste an, considerând că asemenea acte de înfrânare reprezintă constrângeri care din cauza mentalităţi veacului nostru, îi îndepărtează pe oameni de la credinţă. În actuala criză a Bisericii catolice, un fapt semnificativ îl constituie şi tendinţa multor credincioşi de a se disocia de autoritatea bisericească. Există azi - spunea reverendul Thomas Stansky, membru în Secretariatul pentru Unitatea Creştinilor din Roma - o schismă tacită a unor rebeli care rămân catolici doar cu numele, dar care, în realitate, se îndepărtează din ce în ce mai mult de Biserica constituţională. Iar un episcop american declara: În ultima vreme, s-au conturat două biserici catolice: o biserică oficială, a papei şi a ierarhiei, şi o biserică liberă, care atrage un număr tot mai mare de laici şi preoţi. În acest sens, ziarul Time (22 noiembrie 1968) menţiona: În ajunul conferinţei semestriale din Washington, din anul 1968, a celor 238 de episcopi catolici din Statele Unite, 3500 de credincioşi s-au pronunţat în sprijinul celor 40 de preoţi locali, sancţionaţi de cardinalul Patrick O'Boyle pentru că au criticat enciclica papei Paul al VI-lea „Humane Vitae”. A doua zi însă, un grup de I50 de preoţi au năvălit în sala unde se ţinea conferinţa episcopilor şi şi-au manifestat solidaritatea cu preoţii sancţionaţi. Catolici proeminenţi din Washington au acordat apoi sprijin unui nou centru bisericesc, grupat în jurul unor preoţi sancţionaţi, unde s-a organizat un fel de cartier general al protestatarilor catolici.

Un alt fapt neaşteptat s-a petrecut în Franţa, sub pontificatul !ui Paul al VI-lea, prin apariţia unui antipapă, Clement al XV-lea, care a grupat în jurul lui zeci de mii de credincioşi de pretutindeni - din Germania, Elveţia şi chiar din Canada - veniţi să i se prosterneze. Prin mistificările lui, acest caz scandalos a provocat o nouă schismă în Biserica Romei. Astfel, uzurpatorul papei Paul al VI-lea, Michel Cotten, fost preot în congregaţia Sacré-Cœur, în urma unei viziuni pe care pretinde că a avut-o în Biserica din Sarrebourg, la 7 octombrie 1950, s-a văzut încoronat ca papă de însuşi Hristos (?), cu numele de Clement al XV-lea! În 1960 s-a instalat la Clemery (Meurthe-et-Moselle), unde şi-a alcătuit un mic Vatican, cu cincizeci de cardinali şi episcopi de ambele sexe şi cu o grupare de călugăriţe, excomunicându-l chiar pe Paul al VI- lea, sub învinuirea de imoralitate11. Deşi unui asemenea caz nu i se poate acorda o importanţă prea mare, el urmând se stingă de la sine, acest fapt a provocat tulburare printre atâţia credincioşi, mărind şi mai mult confuzia din sânul Bisericii Catolice.

O altă schismă, de altă natură, s-a produs tot sub pontificatul lui Paul al VI-lea, din partea episcopului Marcel Lefébre, fost arhiepiscop de Dakar şi fondator al Fraternităţii Sacerdotale Sfântul Pius al X-lea, care l-a acuzat pe Paul al VI-lea de împăciuitorism cu comuniştii şi de concesii vinovate faţă de Tradiţia Bisericii Catolice, intervenite prin hotărârile Conciliului Vatican II. Episcopului rebel i s-au alăturat tradiţionaliştii catolici, benedictinii disidenţi, precum şi o fracţiune a Ordinului Carmelit.

O situaţie mai gravă şi de o întindere mai mare zdruncină Biserica Catolică din cauza unei credinţe îndoielnice pe care o manifestă o parte a clerului, care lasă să planeze asupra credincioşilor tot felul de dubii fală de adevărurile fundamentale ale credinţei creştine: păcatul originar este contestat; descendenţa neamului omenesc dintr-un singur cuplu este pusă la îndoială; la fel, fecioria Mariei ca Născătoare de Dumnezeu; ridicarea la cer a Mântuitorului este privită ca o imagine şi nu ca o realitate; Iisus este considerat doar un profet etc.

Asemenea grave abateri au fost consemnate într-un amplu document al tradiţionalilor catolici francezi, constituiţi în asociaţia religioasă Credo, prezentat adunării plenare a episcopilor francezi în 1976 şi publicat ulterior în lucrarea Les Fumées de Satan. Din acelaşi document reiese şi felul delăsător în care se săvârşeşte liturghia şi modul scandalos în care se administrează Euharistia, oferită celor nespovediţi, celor de alte confesiuni sau celor bolnavi, prin expedierea Sfintei Împărtăşanii prin ramburs poştal.

Din cauza îndepărtării Bisericii Catolice de la adevărata tradiţie şi spiritualitate a dreptei credinţe, au apărut în această Biserică şi mari anomalii faţă de Sfânta Taină a spovedaniei. În anumite cazuri, se dau, în masă, dezlegări depline de păcate sau se pronunţă, tot în masă, excomunicări din motive politice, încălcându-se adevăratele orânduiri bisericeşti. Aşa s-a întâmplat sub pontificatul papei Pius al XII-lea, când cetatea Vaticanului a anunţat că slujba de Paşti a acelui an va fi radiodifuzată, iar papa va da binecuvântarea Urbi et Orbi de la balconul bazilicii Sfântul Petru, cu proclamarea iertării depline a păcatelor tuturor acelora care vor asculta, în acea piaţă sau la posturile de radio, cuvântarea din acea zi de Paşti. În acest fel, zeci de milioane de ascultători ale acelei emisiuni se puteau considera absolviţi de toate păcatele, fără nici o prealabilă cercetare a cugetului, fără nici o rugăciune de pocăinţă, fără o mărturisire de păcate şi fără nici un eventual canon. Taina spovedaniei era cu totul abolită!
__________________________________________________________

Continuare: http://orthologos.blogspot.com/2008/09/criza-bisericii-catolice.html

In legatura cu anumite probleme intampinate de BC si de Biserica in general:
1. Problema crizei de preoti este adevarata. Cam nimeni nu-si mai doreste sa devina preot in BC. Sunt locuri libere la orice nivel. Problema celibatului insa si faptul ca un preot catolic nu are dreptul sa detina nimic personal ci trebuie sa se dedice in totalitate Lui Cristos. Nu exista vreun interes material sau personal pentru a te face preot catolic. Pentru a rezolva acest neajuns trebuie un management mai bun al resurselor. Burlaci convinsi exista foarte multi in afara BC care si-ar putea dedica viata Domnului.
2. In legatura cu introducerea altor tipuri de muzica decat cea gregoriana si organica. BC fiind o Biserica Universala ce-si propune sa pastoreasca pe toto pamantul isi adapteaza slujbele in functie de cultura popoarelor respective. De exemplu in Africa a creat muzica liturgica cu specificul de acolo https://www.youtube.com/watch?v=HIUz7U8hH2E si se pare ca suna bine. In privinta muzicii BC este un important izvor de cultura (aici e greu de demolat). De asemenea folosirea mijloacelor media moderne este salutara. In trecut nu erau decat reprezentarile grafice si modelarile. Azi tehnica ofera mult mai multe mijloace prin care Cuvantul Domnul sa ajunga la om.
3. In legatura cu posturile. Este foarte usor sa propui dintr-o data posturi drastice. Problema este cine le respecta ? Cu cat gradul de sfintenie creste cu atat poti sa postesti mai mult si sa te rogi mai mult. Trebuie insa pana acolo sa existe si posibilitati pentru toti oamenii de a face sacrificii pentru Domnul dupa puterea majoritatii nu numai dupa puterea sfintilor. Un post minimal este infinit mai bun decat a nu se tine post deloc. Simplul fapt ca il face atent pe om sa-si controleze apucaturile catre pacat este un castig imens. Nu-i opreste nimeni pe traditionalisti sa tina postul drastic ca la ortodocsi insa Dumnezeu ii opreste sa-i judece pe cei care nu pot tine acel post (sunt oameni care muncesc, sportivi in cantonament, bolnavi, mame care alapteaza etc). Postul catolic este gandit sa poata fi tinut de oricine indiferent de suferintele pe care le are.
4. In legatura cu uzurpatorii BC. Tradatori ai Lui Cristos care sa rupa Biserica Sa au fost si o sa mai fie. Cu toate asta nimeni nu a reusit decat sa faramiteze sau sa ia firimituri din BC si in nici un caz sa desfiinteze BC. (Matei 16:18 - BC nu va putea fi cucerita de Cel Rau). In prezent sectele si bisericile schizmatice au ajuns sa se certe intre ele pe enoriasi si pe suprematie. Periodic mai apare cate un Cristos fals si zice ca el infiinteaza adevarata Biserica. Unii dintre ei mai sunt si lasi. Se duc retracteaza in fata Papei isi recapata functiile dupa care isi continua lucrarea diavoleasca de uzurpare a Bisericii (este si asta o metoda). Acuma Diavolul nu o sa se duca pe la secte (acolo nu ar mai avea de lucru intrucat lucrarile negative le fac oamenii). Diavolul si cu armata lui o sa lupte pana la capat cu BC prin toate mijloacele posibile. Priviti cate organizatii anticatolice exista: secte, biserici schizmatice, masonerii la fel ca impotriva Domnului in timpurile Sale pe pamant (carturarii, fariseii, saducheii, preotii, puterea politica etc). Toate puterile lumesti. Priviti care sunt acuzatiile (rechizitoriul): ca nu respecta canoanele (Isus la fel, lucra de Sabat); ca lucreaza cu diavolii; ca promoveaza invataturi false (Isus cand a zis ca este fiul lui Dumnezeu atata i-a trebuit in fata lui Caiafa) etc. Cine lanseaza acuzatiile ? Preotii si marii carturari (Fotie era un mare profesor universitar). La fel ca in vremea lui Isus. Concluziile nu sunt greu de tras.
5. In legatura cu spovada. Obligatia oricarui catolic este o data pe an sa se spovedeasca. Nu se admite impartasirea cu sangele si trupul Domnului fara spovada. Se considera o profanare a Sfintelor Taine. Este o rusine sa te impartasesti avand pacate grave. (Nu ca pe la altii unde se face traditionalul si uraciosul comert cu ,,pasti'' .) Dezlegarile colective de pacate nu abroga aceasta obligatie. Dezlegarile colective de pacat pe care le poate face Papa sunt datorita privilegiului Divin dat de catre Cristos lui Sf.Petru de a dezlega sau tine pacate. Asa a vrut Domnul si trebuie sa-i respectam vointa fara sa o comentam.
5. In legatura cu Isus - profet numai. In nici un caz asemenea ,,credinta'' nu exista in cadrul BC in mod oficial. Faptul ca exista si in BC mai putin credinciosi (noi nu le spunem eretici) asta nu schimba cu nimic dogmele. Poate pe la altii care inca nu-I atribuie aceleasi principii ca si Tatalui. Tocmai de aceea a fost introdusa dogma filioque ca sa se termine credinta (erezia) ariana in care Cristos nu era tot una cu Dumnezeu Tatal. Poate ar mai trebui modificate pentru a se explica si mai bine faptul ca Tatal si Fiul sunt aceiasi pesoana in randurile respective din Crez. Cand va pronuntati despre credinta altora intrebati un preot respectiv si va explica dogmele si credinta fara nici un fel de retinere.