Sf Fotie cel Mare despre Filioque

Invataturile Sf Fotie impotriva susţinătorilor Vechii Rome; despre faptul că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl şi nu de la Tatăl şi de la Fiul

1. Dacă Duhul este simplu, dar purcede de la Tatăl şi de la Fiul, trebuie neapărat să admitem că ei sunt o singură persoană. Astfel este reintrodusă o confuzie sabeliană a persoanelor, sau mai bine zis, semi-sabeliană.
2. Dacă Duhul purcede de la Tatăl şi de la Fiul, El va fi dublu sau compus. Dacă Duhul Sfânt este raportat la Două Origini, la Două Principii, ce devine atunci Monarhia, atât de mult cântată, a Sfintei Treimi?
3. Dacă Tatăl Îl purcede pe Duhul şi Fiul Îl purcede de asemenea, Tatăl va fi o Cauză a Duhului, în acelaşi timp apropiată şi îndepărtată, datorită acestei purcederi şi de la Fiul.
4. Dacă purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl este desăvârşită, purcederea de la Fiul va fi superfluă.
5. Dacă purcederea Duhului de la Fiul este aceeaşi cu purcederea de la Tatăl, atributul personal al purcederii Le va fi comun. Dar cum devine un atribut personal, comun?
Dacă cele două purcederi sunt opuse, nu se vor distruge una pe alta, pentru că cele aflate în opoziţie se distrug totdeauna una pe alta?
În sfârşit, dacă ele sunt diferite, o „primă parte” a Duhului va fi purces într-un fel şi o „a doua parte”, în alt fel, iar El va fi atunci „compus” din părţi inegale.
6. Pentru că Fiul şi Duhul izvorăsc dintr-o singură Cauză, adică Tatăl, şi dacă Fiul, la rândul Său, este Izvorul Duhului, atunci trebuie ca şi Duhul să fie Izvorul Fiului. Pentru că Tatăl Îi „proiectează” cu aceeaşi cinste, şi pe Unul şi pe Celălalt.
7. Dacă Fiul are în comun cu Tatăl, purcederea Duhului Sfânt, atunci Duhul Sfânt participă El Însuşi la această purcedere. Într-adevăr, tot ceea ce Tatăl are în comun cu Fiul, are în comun şi cu Duhul Sfânt. La fel, Duhul va fi în acelaşi timp şi Cauză şi Cauzat, ceea ce este mai monstruos decât toată mitologia păgână.
8. Dacă Fiul purcede şi El, dar Duhul nu are puterea de a purcede, Duhul va avea mai puţină putere decât Fiul, şi recădem în demenţa lui Macedonie.
9. Ei invocă în apărarea lor, autoritatea lui Ambrozie, care ar fi enunţat pe Filioque în cartea sa „Despre Duhul Sfânt”, apoi pe cea a lui Ieronim şi a lui Augustin.
Putem răspunde următoarele: ori pnevmatomahii au făcut interpolări în operele lor; ori aceşti Sfinţi Părinţi s-au exprimat astfel pentru a-şi menaja ascultătorii, aşa cum a făcut Sfântul Vasile cel Mare, când a ţinut sub tăcere, pentru un timp, teologia Prea Sfântului Duh; sau pur şi simplu, oameni fiind, au părăsit într-o anumită întâmplare, calea cea dreaptă, după cum s-a întâmplat multora dintre cei mai mari, printre care îi putem aminti pe: Dionisie de Alexandria, Metodie de Patara, Pierios, Pamfil, Teognost, Irineu de Lyon, şi ucenicul său, Hipolit. Noi nu acceptăm unele dintre afirmaţiile lor, deşi îi cinstim pe ei.
10. Aceşti trei Sfinţi Părinţi – Ambrozie, Ieronim şi Augustin – au afirmat pe Filioque, după cum spun cei din Roma. Dar episcopii celor Şapte Sinoade n-au suflat despre aceasta nici un cuvânt. Dar toate aceste Sfinte Sinoade succesive au stabilit Definiţia credinţei noastre, iar papii, lumini ale Bisericii de la Roma, şi-au adus, fără rezerve, aprobarea şi sprijinul faţă de hotărârile acestor Sfinte Sinoade. Mai mult, ei au stabilit că nu se poate adăuga sau retrage nici o dogmă din Simbolul de Credinţă, şi că cel care ar îndrăzni să facă o asemenea faptă, să fie cu totul dat afară din Biserică.
11. Totuşi, dumnezeiescul Grigorie Dialogul, care a înflorit în grădina Bisericii la puţin timp după Sinodul al VI-lea ecumenic, a învăţat, în operele sale în latină, teologia purcederii Duhului Sfânt numai de la Tatăl. Zaharia care, o sută şaizeci şi cinci de ani mai târziu, a tradus Dialogurile în greceşte, dă acest text: „Duhul Mângâietor iese de la Tatăl şi rămâne în Fiul”: această dogmă o cunoşteau de la Înaintemergătorul, care a văzut pe „Duhul pogorându-Se sub formă de porumbel şi rămânând deasupra Lui” (In. 1,32).
12. Leon şi Benoit, alţi episcopi celebri de la Roma, mai târziu, au enunţat o hotărâre, de a se citi Crezul în greceşte la Sfânta Liturghie, la Roma şi în toate celelalte Biserici care depindeau de ea, pentru a evita ca sărăcia limbii vorbite curent, să fie cuiva prilej de neînţelegere şi de hulă.
Acelaşi Leon, deschizând vistieria Bisericii Apostolice din Roma, a luat de acolo două scuturi care fuseseră aşezate odată cu obiectele sfinte, şi care aveau înscrise, cu litere greceşti şi în limba greacă, o versiune a Crezului ortodox. Şi a dat ca să fie citite în prezenţa întregului popor roman.
Să adăugăm faptul că, până în timpul cuviosului Serghie, Patriarhul Constantinopolului, episcopii din Roma, din primele momente ale pontificatului lor, trimiteau tuturor Scaunelor Patriarhale, scrisori conţinând mărturisiri de credinţă, ce conţineau şi Simbolul de credinţă absolut intact.
13. Dar de ce să perorăm atât de mult? Fiul şi Stăpânul învaţă, în mistagogia Sa, că Duhul purcede de la Tatăl; şi marele Pavel, pe de altă parte, ne aduce la cunoştinţă că: „În ce ne priveşte, dacă un înger din cer ar vesti o altă Evanghelie decât cea pe care v-am propovăduit-o vouă, să fie anatema!” În acest caz, nu trebuie să fii nebun pentru a merge să cauţi alt Doctor?

Alt fragment din aceiaşi operă extras din Manuscrisul de la Viena (Gr. Theol. 40).

9a. David a zis: „Şi cu Duhul gurii Sale”, învăţând astfel că Duhul purcede numai de la Tatăl, pentru că cuvintele „gurii Sale” fac trimitere la Tatăl, şi nu la Fiul. Astfel, el a năruit mai înainte blasfemia celor care susţin blasfemia purcederii filioquiste a Duhului.

10a. În cea mai mare parte din cazuri, termenul „purcedere” nu semnifică nimic altceva decât faptul de a ieşi, ca în acest pasaj din Psalmi: „Ieşea (purcedea) afară şi chiar acolo grăia” ( Ps. 40,6 ). Totuşi, în ce priveşte purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl, acest termen nu înseamnă pur şi simplu „a ieşi”, în mod accidental şi contingent, ci faptul de a „proveni” de la Tatăl, prin fire şi prin esenţă. Purcederea indică modul de existenţă şi arată realitatea substanţială a Duhului Sfânt.
De fapt, Duhul Sfânt nu există, ca Fiul, prin Naştere; ci într-un fel care Îi este propriu: prin Purcedere. Căci este propriu Fiului să Se nască din Tatăl după fire; şi este propriu Duhului Sfânt să purceadă din Tatăl, după fire.
Şi numai astfel Se disting Unul de Celălalt, vreau să spun, prin atributul existenţial („propriété existentielle”), pentru că sunt, de altfel, Unul: Unul, după esenţă şi după fire, Unul, după putere şi după vrednicie, şi, într-un cuvânt, Unul, pentru toate celelalte lucruri, atât împreună cu Tatăl, cât şi Fiul cu Duhul.
Deci cum spuneţi voi că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul (Filioque)?
A. Dacă purcede de la Fiul ca de la Cauza Sa, atunci, sunt două cauze şi două principii, Tatăl şi Fiul. Şi Cel pe Care Îl cinstim nu mai este o Monarhie, ci mai degrabă o Diarhie. Şi este inutil să mai subliniez toate incongruenţele care urmează din afirmaţia aceasta.
B. Dacă El purcede într-un alt fel, adică, poate, în virtutea unei conexiuni reciproce, pentru că Persoanele Treimice Se conţin Una pe Alta, şi, pentru a spune pe scurt, dacă El purcede ca şi cum ar fi trimis de Fiul – căci aşa cum Tatăl Îl trimite pe Fiul, aşa şi Fiul Îl trimite pe Duhul. După cuvântul Domnului: „Când va veni Mângâietorul pe care Îl voi trimite la voi de la Tatăl, Duhul Adevărului care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” – dacă în acest sens spuneţi că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, ei bine, gândirea voastră e sănătoasă şi întemeiată, dar păcătuiţi totuşi într-o altă privinţă.
Mai înainte de toate, pentru că aţi modificat cu această adăugire, Expunerea Credinţei, Crezul stabilit în mod definitiv şi acceptat de cele Şapte Sfinte Sinoade ecumenice, şi sunteţi singurii care aţi acţionat astfel.
Ce-a de-a doua greşeală a voastră este modul în care îl întrebuinţaţi aici pe „şi”; căci acest cuvânt, această conjuncţie, cum se numeşte în mod obişnuit, lasă să se înţeleagă că purcederea de la Tatăl şi purcederea de la Fiul sunt pe acelaşi plan, în timp ce voi daţi un sens diferit purcederii de la Fiul, aşa cum am văzut.
Dar nu este de ajuns să ai numai pentru tine o gândire ortodoxă, ci trebuie să nici nu sminteşti pe aproapele. Dacă cel ce sminteşte numai un singur frate este vrednic, după Evanghelie, de o pedeapsă înfricoşătoare, ce pedeapsă va fi deci îndeajuns de mare, pentru cei care au smintit pe toată lumea?

11a. Auzind că Dumnezeu Fiul a spus despre Duhul Sfânt: „El purcede de la Tatăl”, şi că nu S-a mulţumit să o spună numai o singură dată, şi de două ori în acelaşi verset (In. 15,26), de ce n-a spus, deci, atunci: „Şi de la Mine”?
Ce răspund ei acestui argument? Că Domnul vorbea cu smerenie, ca Om. Putem să le arătăm însă că se înşală. Căci, în mod sigur, nu ca Om a spus Hristos: „pe Care Îl voi trimite la voi”, ci ca Dumnezeu. Omul, cu adevărat, nu Îl trimite pe Dumnezeu; dar Duhul Sfânt este Dumnezeu.
Domnul a repetat de două ori cuvintele „de la Tatăl”, pentru a confirma acest lucru şi pentru a închide gura celor care ar spune că Duhul purcede „şi de la Fiul” (Filioque).

Teoria cu purcederea induce eroare in toate situatiile. Azi odata si cu dezvoltarea stiintelor exacte lucrurile sunt mai clare. Asadar sa explicitam.
Filosofico-mecanic (mecanica este o latura a filosofiei).
1. In lumea Lui Dumnezeu nu exista dimensiunea timp (spatiu atemporat) spre deosebire de lumea materiala (la care ne raportam in mod exclusiv majoritatea).
2. Daca nu exista timp problema de tipul cauza-efect (principiul marxist al acuzalitatii) nu are sens (e ca impartirea 0/0). Daca nu exista cauzalitate nu exista nici probleme de tipul intrebare-raspuns (,,eu L-am intrebat intrebarea dar El nu mi-a raspuns raspunsul'' Nichita Stanescu).
3. Cand o sa putem enunta probleme fara principiul cauzalitatii atunci de abia putem spera sa pricepem unele adevaruri absolute. Nu stim nici sa enuntam dar sa rezolvam o problema care nu a fost pusa - aici e cunoasterea nostra in fata Domnului, pe la 0.

DPDV al mecanicii clasice.

1. Galilei (un mare om) a stabilit ca timpul cea de a 5 -a (in timpul sau a -4a) dimensiune a materiei DEFINESTE pozitia (in stationar) sau succesiunea de pozitii irepetabile (traiectorie in miscare). Si in repaus si in miscare succesiunea de pozitii sunt irepetabile si astfel timpul este liniar avand versor ca celelalte dimensiuni liniare.
2. Ce s-ar intampla intr-un spatiu metric fara timp (cu 3 dimensiuni) ? In mod automat pozitia ar fi NEDETERMINATA in orice sistem de referinta. Asadar un Ceva ar putea fi oriune sau nicaieri . Adica in termeni ecleziali Duhul Sfant care este de fapt Isus Cristos in afara timpului. Cine va spune uite-L colo sau uite-L dincolo sa nu-l credeti ! (iata pozitia nedeterminata). Acolo unde se aduna 2-3 in numele meu acolo vin si eu (iata omniprezenta si determinarea existentei in spatiul transcendent al Bisericii). Deci toate realitatile absolute ale Trinitatii sunt acelasi Dumnezeu in spatii diferite dpdv al dimensiunilor.
3. Pt. Cunoastere. Pe langa cele 3 dimensiuni geometrice + 1 dimensiune temporara (doar in SRI (sistemele de referinta inertiale) intrucat la viteze > C (viteza luminii) timpul are doua dimensiuni la randul sau si intram mai mult in ceata) materia (si energia) mai are inca o dimensiune - gravitatia. In total 5. Gravitatia are ca efect curbarea spatiului si a traiectoriilor la orice viteza in SRI-uri. Gravitatia produce atractia catre cantrele de masa si curbarea traiectoriei (o raza de lumina care se misca cu viteza maxima in SRI-uri este curbata de gravitatia produsa de centrele de masa). Astfel spatiile mari (galactice) nu mai pot fi calculate cu modelul euclidian al spatiilor metrice intrucat liniile drepte sunt curbe (noi de fapt vedem distantele catre stelele indepartate pe linii curbe). Diavolii desi nu depind de timp au gravitatie (sunt grei) transced materia insa sunt atrasi de centrele de masa (centrul pamantului etc). De aceea ne rugam pentru raposati ,,sa le fie tarana usoara'' pentru a se desprinde de lumea materiala si a putea intra in rai.

DPDV al mecanicii relativste si al mecanicii cuantice se demonstreaza usor iluzia lumii materiale (faptul ca aceasta nu este decat lumina ordonata in cuante de energie sub numar intreg de lungimi de unda) lucru intuit inca de Platon cu cateva sute de ani inainte de Cristos. Hindusii ii zic ,,maya'' - iluzie. Nichita Stanescu (mare om !, inca nu s-a nascut cineva sa ne poata traduce ce a vrut sa spuna) a zis: ,,priveste-ti mainile si bucura-te ca sunt abstracte''. Adica ne aducem aminte de trup in mod ocazional (cand ne e foame, cand ne dam cu ciocanul in degat etc), in rest suntem altceva decat numai trup.