Taina Euharistiei numai in Biserica Ortodoxa

Savarsirea si impartasirea Euharistiei

Deosebirile intre Biserici privitoare la savarsirea si impartasirea Euharistiei sunt urmatoarele:

1. Biserica Ortodoxa intrebuinteaza paine dospita si vin de struguri amestecat cu apa. Biserica catolica, incepand din sec. IX si cu ea Protestantii, Armenii si Maronitii, folosesc azima. Anglicanii folosesc azima si painea dospita si vinul amestecat sau nu cu apa. Ca singura painea dospita e justificata, se constata din Evanghelia lui Ioan, unde se spune ca “Iudeii n-au intrat in pretoriu, ca sa nu se spurce, ci sa manance pasca” si ca ziua Sambetei ce a urmat Rastignirii Domnului a fost “zi mare” (Ioan, 18 28; 19, 31). De aici urmeaza ca Domnul s-a rastignit in ajunul Pastilor evreesti, numita la Sinoptici prima zi a azimilor, intrucat sfarsea cu seara in care se incepea mancarea azimei. Atunci Cina euharistica a avut loc cu o seara inainte de seara in care Iudeii mancau mielul pascal, cand incepeau folosirea azimei, adica la 13 Nisan, nu la 14 Nisan. Biserica a folosit de la inceput painea, cum se vede din Faptele Apostolilor (2, 42), si practica aceasta a durat pana in veacul al IX-lea, cand Biserica apuseana a inceput sa introduca azima.

Teologii catolici nu pot sprijini pe Sf. Scriptura si pe traditia veche a Bisericii, uzul painii nedospite. Scheeben afirma ca Domnul a intrebuintat la Cina cea de Taina paine nedospita, dar apoi adauga: “chiar daca pe temeiul lui Ioan (13, 1) s-ar admite ca El a serbat Cina la 13 Nisan, probabilitatea ar spune totusi ca a folosit paine nedospita. Daca ne intrebam, daca materia valabila la Euharistie e numai paine nedospita sau si dospita raspunsul atarna nu de ce fel de paine a folosit Domnul la Cina cea de Taina, cat mai mult de aceea daca El a randuit painea aceasta sau aceea ca materia valida la Euharistie. Scriptura nu spune nimic mai precis despre aceasta; dupa Traditie s-a folosit din vechime atat paine dospita, cat si nedospita. E greu de hotarat, daca in primele trei veacuri se folosea painea aceasta sau aceea. Sigur e ca in Biserica greaca de la veacul VI uzul celei dospite era. general, in cea latina poate a dominat totdeauna cea nedospita”.

De aceea, catolicii admit in teorie ca se poate folosi atat paine dospita, cat si nedospita. “Totusi, zic ei, in Biserica latina e strict poruncit sa se intrebuinteze paine nedospita”. Domnul a instituit Euharistia cu paine, pentruca n-a voit s-o lege de o practica iudaica si s-o conditioneze de un aliment ce nu era in uz decat la Iudei si .anume o singura data pe an, ingreunand savarsirea ei, ci s-o asocieze cu painea cea de toate zilele, care se afla oriunde si oricand la dispozitia oamenilor, sfintind chiar prin aceasta hrana cea mai obisnuita a trupului si aratand ca pe cat de fundamentala si de necesara este painea pentru intretinerea vietii trupesti, tot pe atat de fundamental si de necesar este Trupul Sau pentru intretinerea vietii sufletesti.

2. Biserica Ortodoxa si cu ea si Protestantii, Socinianii si Armenii invata ca fiecare credincios trebuie sa se impartaseasca sub ambele chipuri, dupa porunca Domnului (Luc. 22, 19) si practica bisericeasca. Dimpotriva, Biserica Catolica impartaseste pe laici numai cu azima, rezervand exclusiv clericilor impartasirea sub ambele forme. Teologii catolici rastalmacesc in diferite feluri cuvintele Domnului din Evanghelii. Despre cuvintele: “Beti dintru acesta toti” (Mat. 28, 27), sau: “Aceasta s-o faceti intru pomenirea Mea” (Luca 22, 19), spun ca se refera la Apostoli si preoti; prin porunca de a manca atat Trupul cat si Sangele (In. 6, 54), s-pun ca Domnul nu cere impartasirea sub doua chipuri, ci cu doua realitati, care se pot primi si sub un singur chip. In felul acesta pot afrrma cai nu exista porunca dumnezeiasca, pentru Impartasirea sub ambele chipuri. Din traditie iarasi spun ca nu se dovedeste o astfel de porunca dumnezeiasca, mai ales ca se practicai adeseori impartasirea sub o singura forma.

Dar pe cat de categorice sunt repetatele porunci ale Domnului pentru impartasirea sub ambele forme, tot pe atat de sigur este, ca traditia n-a cunoscut decat acest fel de impartasire ca practica regulata. Numai Maniheii se abtineau de la potir, dupa Leon cel Mare, de aceea se numea aceasta abtinere manicheism si a fost interzisa strict de papa Gelasie. Numai cu totul exceptional si din necesitate se permitea (copiilor, bolnavilor, credinciosilor ce luau Euharistia acasa) impartaisrrea sub o singura forma, fiind imbibata probabil si atunci painea sfintta cu vin sfintit. Abia de prin veacul al XII-lea a inceput sa se introduca treptat in Apus impartasirea sub un singur chip, devenind hotarare formala la Conciliile din Constanta si Trident. Numai papa are dreptul sa permita potirul celor ce revin in special la catolicism, cum le permite azi Maronitilor si Unitilor. Din potir se mai impartasesc regii la incoronare si ca dispensa speciala se permite potirul la ultima impartasire inainte de moarte.

Neavand temeiuri scripturistice si traditionale, catolicii aduc pentru impartasirea sub o singura forma diferite consideratii practice: se pazeste mai bine demnitatea Euharistiei, se ocoleste necinstirea, varsarea sangelui, se usureaza administrarea ei intrucat procurarea unei cantitati corespunzatoare de vin in anumite tinuturi si pastrarea mai indelungata a acestui chip-e impreunata cu greutati; apoi multi oameni au o greata de vin, sau nu vreau sa se impartaseasca cu altii din aeelas potir, intrucat in numite imprejurari din pricma aceasta exista primejdie de infectie. Dar daca acestea ar fi motive serioase, ar trebui sa fie valabile si pentru preoti.

Teologii catolici mai intemeiaza practica aceasta pe teoria concomitentii, adica a prezentii intregului Hristos sub fiecare din ambele chipuri. “Astfel ajunge si o singura forma ca semn al efectuluil Euharistiei si deci spre constituirea unui adevarat sacrament”. Aceasta inseamna sa se desfiinteze porunca apriata a Domnului printr-o teorie construita de teologi.

Catolicii declara ca “impartasirea Euharistiei sub o singura specie sau sub doua e chestie de disciplina bisericeasca”. Noi spunem ca impartasirea sub ambele forme e o dogma intemeiata pe porunca apriata a Domnului si o dispozitie bisericeasca nu poate anula o astfel de porunca. impartasirea sub o singura forma e si ea un semn al slabirii caracterului de jertfa al Euharistiei.

Inconsistenta tuturor motivelor amintite vazand-o Mohlsr, marturiseste ca s-ar umplea de bucurie, cand ar vedea ingaduindu-se fiecaruia sa se impartaseasca sau nu din potir, dupa cum voieste si cand s-ar manifesta o dorinta generala pentru impartasirea din potir, cum a fost inainte de veacul al XII-lea.

3) Biserica Ortodoxa invata ca prefacerea elementelor in Trupul si Sangele Domnului se savarseste prin invocarea Duhului Sfant (epicleza): “Si fa adica painea aceasta cinstit Trupul Hristosuiui Tau”, etc. Biserica Catolica sustine ca ea se savarseste, cand preotul aminteste cuvintele Domnului, cuvintele instituirii: “Luati mancati… Beti dintru acesta toti”… Ca adevarul e de partea Bisericii Ortodoxe, o arata prezenta epiclezei in toata Liturghiile vechi, cuvintele Sf. Parinti, care conditioneaza sfintirea painii si vinului de invocarea Sfantului Duh si credinta monofizitilor din Rasarit. Coptii, Abisinienii, Iacobitii si Armenii. Cuvintele: “Luati, mancati”, etc. le aminteste preotul in contextul altor fapte ale Domnului, pentru a arata temeiul sigur al prefacerii ce se va realiza indata. Daca atunci painea si vinul au devenit Trupul si Sangele Domnului si daca Domnul a poruncit Ucenicilor Sai sa faca aceasta mereu intru pomenirea Sa, cu siguranta ca si acum se va produce aceasta prefacere.

Catolicii iau in sprijin pe Sf. Ioan Gura de Aur, care spune ca precum cuvintele lui Dumnezeu: “Cresteti si va inmultiti” rostite o singura data, raman pururea atotlucratoare, asa si cuvintele Domnului: “Luati, mancati”… desi rostite o data de Mantuitorul isi fac totdeauna efectul. Catolicii mai adauga apoi, ca mi s-ar putea acorda mai multa putere unei rugaciuni omenesti, decat cuvintelor lui Dumnezeu. La acestea a raspuns inca N. Cabasila, spunand ca precum cuvintele: “Cresteti si va inmultiti” au lipsa de contributie omeneasca pentra ca oamenii sa creasca si sa se inmulteasca, tot asa la Euharstie e lipsa de un preot si de rugaciunea lui pentra ca porunca Domnului sa-si faca efectul. Apoi rugaciunea nu este de dispretuit, caci ea nu reprezinta o putere omeneasca, ci tocmai cheama ajutorul dumnezeiesc.

Dealtfel au fost chiar teologi catolici multi care au recunoscut ca nici Domnul n-a prefacut painea si vinul prin cuvintele: “Luati, mancati… Beti dintru, acesta toti”, ci printr-o rugaciune anterioara indicata de Evanghelisti prin cuvintele: “Luand painea, multumind, a frant, si le-a dat lor zicand” (Luc. 22, 19). De parerea aceasta au fost: papa Inocentie III, A. Catharinus (1552), Ghefontaines (1586),”A. Touttee, Remandaut si P. Le Brunisa). Deabia din veacul al XII-lea au inceput sinoadele apusene sa formuleze invatatura, ca Domnul a savarsit prefacerea prin cuvintele: “Luati, mancati…”.

4. Biserica Ortodoxa impartaseste Euharistia si pruncilor, conformandu-se Sf. Scripturi si Traditiei vechi. Pe baza lui Ioan, 8, 54, o facea aceasta si Biserica Catolica pana in veacul al XII-lea. Azi n-o mai face. Catehismul roman opreste impartasirea pruncelor pe motiv, ca nu deosebesc Trupul si Sangele Domnului. Tot asa fac protestantii. Dar multi teologi pledeaza pentru impartasirea pruncilor, spunand ca precum lipsa constiintei nu e considerata motiv de a-i opri de la Botez si Confirmatie, asa nu trebue considerata motiv nici pentru oprirea lor dela Euharistie, iar pe de alta parte, ca nu poate fi considerat cineva deplin incorporat in Trupul tainic ai Domnului pana nu s-a si impartasit .

Din doctrina despre Euharistie a celor trei confesiuni se desprinde in primul rand concluzia generala care se desprinde si din alte invataturi ale lor ca in ortodoxie mantuirea se dobandeste dintr’o traire intima a omului cu Hristos, in Hristos, insusindu-si tot mai mult din plinatatea Dumnezeirii salasluita in firea Lui omeneasca si din starea ei indumnezeita, pe cand in catolicism si protestantism pentru obtinerea mantuirii nu este necesara o atat de intima unire cu Hristos. E drept ca si in catolicism si in protestantism cauza ultima a mantuirii este tot Hristos. Dar venindu-i mantuirea prin Hristos, nu e necesar sa fie in Hristos, pentru a se mantui.

A fost suficient ca Hristos sa aduca jertfa Sa pe un plan exterior oamenilor, ca oamenii sa primeasca in schimbul ei mantuirea de pedeapsa divina, daca cred ca aceasta jertfa s-a adus pentru ei. Jertfa lui Hristos fiind o compensatie depdfna pentru pacatul lor, mantuirea lor se realizeaza printr-o simpla trecere in socoteala lor a meritelor lui Hristos, desigur cu consimtirea lor. Pentru trecerea aceasta a meritelor lui Hristos in contul lor nu e necesara salasluirea lui Hristos in ei. Nu mai e necesara nici jertfa euharistica a lui Hristos. Protestantii au tras din doctrina juridica a mantuirii in mod logic si aceasta concluzie. Unii dintre ei, Zwinglienii si chiar Calvinii, au tras si o alta concluzie logica: nu e necesara nici Euharistia ca taina, ca daruire a lui Hristos sub semnele sacramentale. La ce s-ar darui Hristos cand nu e necesara o transformare a omului prin prezenta lui Hristos, pentru mantuirea sa? Luteranii au pastrat Euharistia ca taina, ca daruire a lui Hristos sub semne sacramentale, iar intr-o inconsecventa cu sistemul lor, conform caruia tainele nu au rostul sa aduca credinciosului vreo putere dela Dumnezeu, ci sa-i dea doar un gaj ca in cartea de sus s-a facut transferul de merite dela Hristos la rubrica lui.

Catolicismul pentru a gasi un rost jertfei euharistice in cadrul teoriei juridice a mantuirii, a trebuit sa complice procedura transferului meritului Jertfei lui Hristos de pe Golgota la rubrica omului. Transferul acesta nu se mai face numai cu conditia ca omul sa-l accepte, ci se mai cere si din partea, omului un merit. Mantuirea obiectiva a oamenilor s-a realizat pentru meritul Jertfei lui Hristos, dar meritul lui Hristos se trece efectiv in contul omului, numai daca-si castiga si el un merit. Ba mai mult: intrucat transferul nu-l mai face Dumnezeu singur, ci prin Biserica, adica prin clerul Bisericii, trebuie sa castige si acesta un merit, ca sa primeasca indreptatirea de a face transferul. Meritul acesta si-l castiga Biserica si credinciosii prin diferite fapte. Dar un merit mai mare si-l pot castiga numai printr-o jertfa. Si cum Biserica si credinciosii nu pot aduce de la ei vreo jertfa apreciabila, li se pune la dispozitie Hristos, ca sa-l aduca in Euharistie ca jertfa a lor. Deci acesta este rostul jertfei euharistice; sa castige credinciosii meritul pentru a li se darui mantuirea obiectiva realizata prin meritul lui Hristos. Deci jertfa euharistica a inceput sa fie considerata ca deosebita de cea de pe Golgota.

Rolul precumpanitor ce si-l rezerva clerul in frunte cu papa in distribuirea meritului obiectiv al lui Hristos, importanta covarsitoare a meritului dobandit de cler in transferarea meritului Jertfei lui Hristos in contul credinciosilor, se vede de acolo ca credinciosii pot lipsi cu totul de la Liturghiile savarsite de cler pentru ei. Membrii clerului pot indeplini o functie de intermediari suficienti intre oameni si Dumnezeu, adica de intermediari care se pot dispensa de orice asistenta a credinciosilor, de orice vibratie interioara a lor (un fapt si mai vizibil in distribuirea indulgentelor). Autoritatea ce o castiga asupra credinciosilor e cu atat mai mare. Ei au un merit special si deci se bucura de privilegii deosebite la Dumnezeu. Se pot impartasi singuri din potir. Din aceasta pozitie privilegiata in fata lui Dumnezeu, stiu insa sa traga foloase si in fata oamenilor. Autoritatea clerului, superioritatea lui fata de credinciosi, s-a accentuat in masura in care s-a slabit contactul direct intre credinciosi si Hristos, in masura in care Hristos in Liturghie se jertfeste nu pentru a se impartasi credinciosilor in stare de jertfa si de inviere, pentru a-i atrage si pe ei in aceasta stare, nu pentru a se uni cu ei, ci pentru a face sa se inscrie la rubrica Bisericii si a credinciosilor un nou merit. Din doctrina complicat construita, din practica Bisericii Romano-Catolice cum privim Sf. Euharistie, apar destul de stravezii obsnuilele tendinte ale papalitatii si ale factorilor pe care se sprijina de a-si creia o situatie avantajata din toate punctele de vedere: obisnuitele tendinte de dominatie.

Parintele Dumitru Staniloae

Nu exista Biserica perfecta. Chiar daca ar exista Biserica perfecta aceea nu ar mai fi perfecta odata ce as intra eu in ea.

Poftim? Vrei sa fii mai explicit?

Nimic mai simplu de inteles. In momentul in care s-ar converti un pacatos la o biserica perfecta aceea nu ar mai fi perfecta.

De ce?
Omul se converteste la credinta Bisericii si din acel moment urmeaza caile respective.Nu intervine in vreun fel in invatatura bisericeasca.

Biserica este formata din comuniunea credinciosilor. Invatatura e dreapta insa cine urmeaza fara sa greseasca invatatura ? Este si o vorba: ,,sa faci ce zice popa (iata ca si BO crede in infailibilitatea preotului cand predica invatatura Bisericii) ci nu ce face popa''.

Gresesti!
In primul rand vorba "sa faci ce zice popa nu ce face el",e o zicala din popor,nu e dogma bisericeasca,ca sa poti afirma ca Biserica Ortodoxa crede ori se foloseste in vreun fel de asa ceva.
In al 2-lea rand Biserica are un cap,care e Hristos si care e conducatorul ei,care este perfect,pt ca e Dumnezeu,deci nu poti numi Biserica imperfecta.
Faptul ca nu e niciun om care sa nu greseasca invatatura bisericeasca nu e nicidecum un argument pt ce sustii tu.Hristos a venit pentru noi,pentru pacatosi,si El a lasat Biserica pentru ca noi sa ne mantuim prin ea.
Daca eu sunt pacatos,nu inseamna ca Biserica e pacatoasa.Ea e perfecta si adevarata,prin invataturile ei,Sfinti si prin insusi Dumnezeu!

Ok, fiecare cu credinta proprie. Nu este obligatoriu ca toti trebuie sa avem aceiasi credinta. Eu cred ca tot ce este sub soare este perfectibil. Chiar daca teoria este perfecta (in cazul de fata doctrina Bisericii) aplicarea in practica a teoriei nu este intotdeauna cum ne-am dori. Daca Biserica ar fi perfecta atunci nu ar mai fi perfectibila. In acest caz nu mai ar avea nimeni de lucru din slujitorii Domnului. Este ca diferenta dintre ideal si real. Probabil ca si filosofia (cu care cochetati fiind grecofili) ne invata acelasi principiu al perfectibilitatii.

1."Probabil ca si filosofia (cu care cochetati fiind grecofili)..."..??!

2.Totul este perfectibil numai prin Sfintenie,care nu se poate dobandi decat intr-o Biserica cu o invatatura perfecta.
Nu poti tinde sa fii perfectibil,ca sa zic ca tine,daca nu ai ceva perfect pe care sa urmezi,omul e perfect numai prin comuniune cu Dumnezeu.Iar harul sfinteniei se dobandeste doar in Biserica Ortodoxa.

Aici e problema, aplicarea invataturilor. De aici rezulta o serie de intrebari de tipul: Cum fac sa ? (How to ?). Pentru unele tendinte catre pacat exista ,,retete'' mai facile iar pentru altele e mai greu. Cam asa ar trebui puse problemele. Indentificare probleme - gasire solutii practice. De asemenea trebuie identificate efectele pe care le cauzeaza pacatul, ca omul sa inteleaga.
De asemenea nu cred in chestii exclusiviste de tipul numai in BO. (Suna a ,,numai la OTV''). Nu detine nimeni adevarul absolut, piatra filosofala etc. La fel cum au fost aruncate la tomberonul istoriei concepte gen popor ales si rasa (de oameni) superioara. Probabil dvs. inca mai sunteti ancorati in filosofia legionara.

Tu o tot sustii pe a ta.
Adevarul abdolut e Dumnezeu,Dumnezeu cel viu si Adevarat s-a pastrat,din pacate,doar intr-o singura Biserica,cea Ortodoxa.
In invatatura Bisericeasca sunt nenumarate solutii practice pentru invingerea si lepadarea de pacat.Trebuie doar studiata,apoi traita.
Cat despre Legionarism unii il confunda habotnicism,altii cu o filosofie oarecare,pt mine insa legionarismul e patriotism si nationalism.
Neamul Romanesc are la baza formarii sale crestinismul,fara de care noi nu am fi existat azi.
Eu zic sa ne oprim aici cu acest subiect,deoarece sunt de parere ca nu vom ajunge undeva.

Daca incepi sa faci propaganda catolica aici,voi fi nevoit sa iti restrictionez accesul.
Eu iti recomand sa mai studiezi si apoi sa revii sa vorbim.Daca tu consideri ca stii prea multe si nu ai nevoie de asa ceva,atunci nu esti potrivit pentru acest forum.
Deci iti zic,ai grija ce mai scrii!

Biserica luptatoare (pe pamant) nu este perfecta. In adunarea apostolilor la Cina de Taina insasi a fost de fata Iuda, "vasul pierzaniei" si aceasta in ciuda Mantuitorului insusi. Acesta e mesajul ca pe pamant nu e posibila perfectiunea asa cum o consideram noi (sa fie toti desavarsiti), desi este posibila desavarsirea personala (sa ne gandim numai la prooroci ca Enoh sau la Preacurata). Este o greseala sa numim "legionarismul" in corpore ceva bun, stiute fiind alunecarile unor legionari in conduite inumane si la limita anti-ortodoxe desi formal ei pretindau contrariul, dupa cum e tot o greseala sa-l numim in corpore rau, stiute fiind exemplele de mucenici fosti legionari. Este o greseala sa cautam perfectiunea la plural, perfectiunea este numai individuala. Este de asemenea o greseala sa se considere ca imperfectiunea colectivitatii ar apasa cu ceva asupra ritului sau traditiei (s-a spus de ce de la combaterea ereziei docetiste inca pe vremea lui Augustin).
Bisericile catolica si ortodoxa isi recunosc reciproc euharistia drept valabila in extremis, si anume, bunaoara, daca un ortodox se afla intr-o tara straina si nu are acces la un preot ortodox, poate fi spovedit si impartasit de unul catolic.
E posibil ca Mantuitorul sa fi folosit azime la Cina de Taina, dar aceasta are un statut special si cumva irepetabil: ea este singura liturghie savarsita de Mantuitor insusi inainte de Inviere, deci cand prefacerea legii vechi nu era desavarsita. Este o eroare sa se caute in litera Bibliei temeiurile euharistiei, daca tineti cont ca pana in sec. 4 fiecare episcop tindea sa-si faca liturghia prin revelatie personala. Se stie ca hirotonia in arhiereu era precedata de post sever, rugaciuni si ca viitorul episcop era sustinut de toata comunitatea ca sa primeasca induhovnicirea pentru slujirea personala plina de har. Numai cand nu avea o aratare speciala candidatul prelua liturghia invatatorului sau. Au existat numeroase diferente pana la omogenizare, dar liturghia ortodoxa, in ciuda acestora, e de fapt una si unica. Faptul ca exista mai multe rituri reflecta numai faptul ca ne aflam in biserica luptatoare si ne aflam de asemenea circumscrisi de viata terestra si particularitatile ei. Dar traditia spune clar de ce paine dospita, si revelatiile episcopilor perioadei primare sunt argumente cu atat mai puternice cu cat fiecare mare sfant a avut propriile aratari in acelasi sens. Cu toate acestea, fiind vorba de un adevar al traditiei, nu al dogmei, biserica poate face pogoramant si sa consimta ca in imprejurari exceptionale se poate accepta liturghia asa cum o fac catolicii. Nu e vorba de nici o incalcare a dogmei, din contra, e vorba de principiul iconomiei canoanelor (legea trebuie aplicata asa incat sa nu restranga accesul la mantuire) contrapus acribiei canoanelor (legea trebuie respectata cu rigoare ca decadere din lege sa nu ameninte mantuirea).

mult mai simplu este pt. un Ortodox sa inteleaga tainele si rostul Adevaratei Credinte , decat pt. cineva care este prea comod sau modern pt. a putea sa inteleaga bucuria trairi sub Sfanta Biserica Ortodoxa . Poate ca ceea ce ii atrage pe uni la celelalte culte , este tocmai flexibilitatea relatiei lor cu acea biserica , dar care in final , nu este decat o departare de fapt de adevaratele principi de mantuire , care nu le gasesti decat in Biserica Ortodoxa, si care chiar prin invatatura Sf.Parinti , este uneori anevoiasa si plina de suferinte, dar care in final te ajuta sa-ti purifici sufletul , si sa fi in todeauna in parerea ca nu esti deajuns de bun pt. a te opri din pocainta. Catolici sunt mult mai relaxati in aceasta privinti incercand sa faca pt. om o viata cat mai usoara si mai simpla , in care canoanele si cerintele sa fie mult sub firea omului , pt. ca nici macar postul nu mai trebuie sa fie ceva sever , Ar trebui sa multumim Lui Dumnezeu ca am fost nascuti in aceasta credinta , pe care uni din lipsa de invatatura adevarata , o parsesc, sau mai mult decat atat alti o fac deorece nu se simt ca ii reprezinta, ei nu stiu ca in acel moment au facut pact cu diavolul si ca nu vor cunoaste linistea niciodata.